Volkswagen sfidează giganții IT: Proiectul ce îi va garanta supremația în industria automobilistică

În încercarea de a lăsa cât mai repede în urmă celebrul scandal Dieselgate care va afecta semnificativ stabilitatea sa financiară, Volkswagen depune eforturi majore pentru a dezvolta maşini electrice.

În opinia constructorului german, aceasta este însă doar o mică parte din reţeta de succes pentru a domina industria auto, întrucât peste 10 ani o maşină populară trebuie să fie electrică, să poată fi încărcată wireless prin inducţie, să fie conectată la internet şi să aibă funcţii autonome, scrie automarket.ro.

"În acel moment toate punctele vor fi conectate, iar producătorul de maşini care ajunge primul acolo câştigă", spune Jurgen Stackmann, directorul de marketing şi vânzări al Volkswagen.

Numai că peisajul auto este pe cale să se schimbe: nu numai constructorii auto tradiţionali visează la maşini electrice, ci şi companii de tehnologie precum Google şi Apple.

De altfel, Google a semnat un parteneriat cu grupul Fiat Chrysler pentru testarea unei maşini cu funcţii autonome, în timp ce despre Apple se vehiculează de mai mult timp că dezvoltă în secret o maşină electrică.

Stackmann consideră însă că Volkswagen are resursele necesare pentru a câştiga un eventual "război" cu giganţii IT: 

"Nou-veniţii vor vedea oportunităţi în climatul actual şi nu ne temem să răspundem la provocarea lor. Trenurile de rulare electrice necesită un tip diferit de complexitate. Ar putea fi o luptă între producătorii de hardware şi software pentru a vedea cine este în top în industria auto."

Volkswagen pregăteşte un nou model electric care va fi lansat în 2019. Intenţia este ca acesta să aibă o autonomie de aproape 500 de kilometri şi un timp de încărcare de numai 15 minute.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu