Volkswagen se retrage din Campionatul Mondial de raliuri

Volkswagen se va retrage din Campionatul Mondial de raliuri (WRC) la finalul acestui sezon, în care a câștigat pentru a patra oară consecutiv titlul mondial la constructori, anunță presa internațională de specialitate, scrie agerpres.ro.

Revistele britanice Autocar și Autosport citează surse care susțin că decizia a fost luat de oficialii concernului german în cadrul unei întâlniri care a avut loc la Wolfsburg, iar decizia urmează să fie anunțată în cursul zilei de miercuri.

Conform Autocar, cei 200 de angajați care lucrează în cadrul Volkswagen Motorsport nu vor fi concediați, ci vor fi repartizați către alte programe.

Cel mai mare constructor de automobile din Europa se luptă să-și revină după imensul scandal legal de emisiile poluante, "Dieselgate", care a afectat serios finanțele grupului german.

Volkswagen nu a comentat deocamdată în mod oficial această informație, însă "din surse sigure" s-a aflat că Matthias Muller, președintele companiei, a decis marți dimineață să pună capăt aventurii în WRC, după ultima cursă a sezonului, Raliul Australiei, scrie la rândul său cotidianul belgian "La Derniere Heure".

Săptămâna trecută, compania Audi, care face parte din grupul Volkswagen, a anunțat că se retrage din Campionatul Mondial de Anduranță, pentru a se concentra asupra Formulei E, competiția rezervată monoposturilor dotate cu motoare electrice.

Dacă decizia de retragere din WRC a echipei Volkswagen se va confirma, pilotul francez Sebastien Ogier, campionul mondial din ultimii patru ani, va rămâne liber de contract începând din 2017, la fel ca și coechipierii săi Jari-Matti Latvala și Andreas Mikkelsen.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu