Volkswagen a mărit producția lui e-Golf de aproape trei ori

Volkwagen a anunțat o serie de detalii interesante despre producția și vânzările lui e-Golf, versiunea electrică a celui mai vândut model de pe piața europeană.

Astfel, constructorul german a produs în acest an 13.735 de unități e-Golf, de aproape trei ori mai multe comparativ cu producția de 5.346 unități înregistrată anul trecut, scrie automarket.ro.

e-Golf este asamblat în prezent la uzina de la Dresda, acolo unde Volkswagen a introdus un schimb suplimentar pentru a asigura o capacitate maximă de 72 de unități e-Golf pe zi.

Potrivit datelor oficiale, 36% din producția realizată în acest an a fost exportată în Norvegia, una dintre cele mai prietenoase țări pentru mașinile electrice din punct de vedere al legislației.

De asemenea, e-Golf înregistrează un parcurs bun și pe piața din Germania, acolo unde a fost cumpărat de 5.214 clienți în primele 11 luni ale anului și ocupă locul doi în topul celor mai vândute mașini electrice, după Renault Zoe, cu o cotă de piață de 8%.

Volkswagen pregătește în prezent lansarea unei ofensive care va include modele electrice de sine stătătoare sub brandul ID. Startul va fi dat la finalul anului viitor, atunci când va începe producția hatchback-ului cunoscut momentan sub numele Volkswagen ID.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu