VOLEI ÎN SCOP CARITABIL: La competiţie au participat peste 40 de persoane

Embed:
Sunt tineri energici şi dornici să facă fapte bune. Mai mulţi sportivi amatori au luat parte la o competiţie de volei pentru o cauză nobilă. Fiecare dintre ei a plătit o taxă de participare de trei mii de lei, iar suma adunată va fi donată Institutului de Cardiologie din Capitală. La competiţie s-au înregistrat peste 40 de persoane, angajaţi ai unor companii private. Cele opt echipe au concurat pe patru terenuri de volei din sectorul Râşcani.

Cei care au jucat volei spun că pacienţii care luptă cu bolile cardiovasculare au nevoie de o îngrijire deosebită.

"Decizia a venit din partea companiei şi noi am zis: de ce să nu jucăm volei? Mişcare, sănătate, toată chestia asta, plus cauza nobilă."

"Mi se pare interesant că facem o activitate care te ajută cu inima şi într-un fel fondurile vor fi folosite anume pentru genul acesta de sănătate. Deci e o iniţiativă admirabilă."

"Ar fi binevenite mai multe activităţi de genul să se organizeze, căci susţinem o cauză nobilă şi este un proiect consider că de succes"

Potrivit organizatorilor, Institutul de Cardiologie ar avea nevoie de un frigider pentru medicamente, un scaun pentru recolectarea sângelui, dar şi altele. Pentru toate cele necesare, organizatorii competiţiei spun că ar fi nevoie de aproape 3 000 de euro.

"Hipertensiunea arterială, bolile de inimă sunt printre primele locuri la afecţiunile pe care le suferă oamenii şi de la noi din ţară, dar şi pe tot globul. Mergem mână în mână, să faci sport ca să previi astfel de boli. Am apelat la institutul de cardiologie pentru necesităţile pe care le au", a spus organizatorul, Olga Braguţa.

La finalul, câştigătorii au primit cupe şi diplome. Competiţia cu scop caritabil a ajuns la a patra ediţie.
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu