Vocea mai multor tineri din Consiliul Național al Elevilor, auzită în Parlament

Politicile de încurajare și susținere a tinerilor, inclusiv în procesul de angajare, de asigurare cu un loc de trai, de dezvoltare a unei afaceri au fost discutate pe larg în cadrul unei întâlniri a Președintelui Parlamentului Andrian Candu cu tinerii din Consiliului Național al Elevilor din învățământul profesional tehnic. 

Speakerul s-a referit la un șir de programe, aflate în proces de implementare, precum ”Prima casă”, programe de susținere a financiară a tinerilor antreprenori, acces la fonduri europene etc. 

Un subiect aparte al discuțiilor l-a constituit avantajele învățământului dual, care combină practica în întreprinderi (70%) și formarea profesională în instituțiile de învățământ profesional tehnic (30%).

"Am discutat cu investitorii străini din Republica Moldova pentru a angaja în companiile lor tineri, care să combine învățătura cu munca. Astfel, tinerii vor obține și cunoștințe teoretice, și deprinderi practice, și vor acumula experiență de muncă", a declarat Andrian Candu.

Tinerii au semnalat un șir de probleme din instituțiile de învățământ în care își fac studiile, precum utilaje învechite, manuale uzate moral etc. 

"Sistemul educațional în întregime este o prioritate în acest an. Atât la nivel de Guvern, cât și Parlament, în ministerul și comisia de profil se va lucra pentru a identifica soluții de îmbunătățire radicală a sistemului", a mai menționat Andrian Candu.

Consiliul Național al Elevilor din învățământul profesional tehnic este o structură reprezentativă și consultativă a elevilor din școlile profesionale și colegii pe lângă Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, pe platforma căreia sunt discutate realizările și provocările cu care se confruntă tinerii în sistemul educațional.  

Consiliul este format, pentru anul de studii 2017 – 2018, din 36 de tineri, reprezentanți ai școlilor profesionale, colegiilor și școlilor de excelență.   

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu