Vladimir Voronin "taie şi spânzură"! Preşedintele PCRM i-a luat la rost pe mai mulţi miniştri (VIDEO)

Embed:

Liderul comuniştilor a împărţit astăzi calificative în stânga şi în dreapta, la 100 de zile de la instalarea Guvernului Gaburici. A criticat mai mulţi miniştri, dar l-a cruţat pe premierul Chiril Gaburici. 

Vladimir Voronin nu a exclus că PCRM va iniţia moţiuni simple în privinţa unor miniştri.

Primul pe care l-a taxat Vladimir Voronin a fost ministrul Apărării, Viorel Cibotaru: "Vedeţi cu ce aiureli, cu apucături nesănătoase vine acest ministru al Apărării, dacă poţi să-l numeşti pe el măcar nominal. El odată s-a mai scăpat cu războiul hibrid, dar să-l întrebi pe dânsul repede ce înseamnă război hibrid el crede că e porumb hibrid de care manancă câte 10 stiuleţi deodată."

N-a fost trecut cu vederea nici candidatul liberal-democraţilor la funcţia de primar al capitalei, Serafim Urechean.

"Mă enervează în mod omenesc apariţia lui Urechean. Lui îi trebuie să se întoarcă înapoi? Şi Biblia scrie că nimeni nu se întoarce de la cimitir, dar el se întoarce."  

În replică, Serafim Urechean a spus că Voronin este tot mai aproape de cimitirul politic.

Liderul comuniştilor i-a luat la rost şi pe mai mulţi membri ai Cabinetului de Miniştri, nu însă şi pe premier.  

"Cine a auzit din gura vreunui minstru un lucru bun. Ce minister a propus un lucru bun? -Şi atunci de ce nu iniţiaţi o moţiune de cenzură împotriva Guvernului? - 100 de zile au trecut, totul este înainte. Dacă în stat nu este amenajată axa guvernării pe verticală nu o să iasă nimic. Nici la un Chiril, nici la Vladimir", a spus liderul comuniştilor moldoveni.

Vladimir Voronin nu a exclus că PCRM va iniţia moţiuni de cenzură în privinţa unor miniştri, fără a da nume.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu