Vladimir Voronin face praf Guvernul Sandu: A criticat dur modul în care Executivul a negociat acordul cu FMI

Embed:

Președintele Partidului Comuniştilor, Vladimir Voronin, face praf Guvernul Maia Sandu. Liderul PCRM a criticat dur modul în care Executivul a negociat acordul cu Fondul Monetar Internațional. Asta deoarece ca urmare a acestei înțelegeri mai multe impozite vor crește, iar povara întoarcerii creditului de la FMI va fi resimțită de cetățeni. 

"Cu FMI nu au fost tratative. Eu au intrat în plen deodată. Au ridicat ambele mâini în sus și au spus că sunt de acord cu toate condițiile numai dați-ne, dați-ne credit. Mare minte îți trebuie ca să împrumuți bani. Cum se spune în limba rusă "Iei bani străini, dar îi intorci pe-ai tăi”. Iată ce ne așteaptă pe noi în această relație cu FMI", a spus președintele PCRM, Vladimir Voronin.

De asemenea, mai în glumă, mai în serios, liderul PCRM a venit cu precizări referitor la mecanismul acordării creditelor de către FMI.

"FMI este un landromat al Statelor Unite ale Americii care spală banii. De fapt nu banii dar dolarii americani prin intermediul FMI, banii aceștia se materalizează în bunuri materiale și se pun pe seama la așa țări, ca noi moldovenii și pe urmă noi în formă de credite vom achita până la era de apoi",  a spus președintele PCRM, Vladimir Voronin.

Anterior, ministrul Finanţelor, Natalia Gavriliţa a argumentat că majorarea TVA, până la 20 la sută, pentru hoteluri şi restaurante, este rezultatul consultărilor purtate cu Fondul Monetar Internaţional. Ministrul a precizat că nu au fost purtate consultări cu mediul de afaceri. De asemenea, de anul viitor, taxa pentru poluarea mediului va creşte.

În cazul plasticului majorarea va constitui 50 la sută. Totodată, Natalia Gavriliţa a mai declarat că vor fi anulate înlesnirile pentru parteneriatele publice-private şi scutirile pentru jocurile de noroc.

O altă măsură fiscală ţine de majorarea accizelor pentru produsele din tutun care nu ard. Totodată, funcţionarul a mai precizat că magazinele dutty free vor activa cel mai probabil doar la ieşirea din ţară, iar Parlamentul urmează să modifice legislaţia în acest sens. Nu în ultimul rând, vor suferi schimbări şi benzinăriile care activează în regim dutty - free. Acestea nu vor mai fi scutite de taxe.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu