Vladimir Voronin despre Traian Băsescu: Nu are şanse de succes în politica Republicii Moldova

Fostul preşedinte al Republicii Moldova, Vladimir Voronin nu crede în şansele lui Traian Băsescu de a avea succes în politica din Republica Moldova.

Politicianul spune că Traian Băsescu face un joc politic, iar rezultatele vor fi egale cu zero. Declaraţia vine după ce acum câteva zile Traian Băsescu a fost ales preşedinte de onoare al Partidului Unităţii Naţionale, fondat de Anatol Şalaru.

"Un joc politic, Băsescu nu doreşte pur şi simplu să rămână un pensionar simplu. S-a legat cu Şalaru, dar cine este Şalaru cunoaşte toată lumea, foarte bine, e o variantă zero şi pentru Şalaru şi pentru Băsescu", a declarat preşedintele PCRM, Vladimir Voronin.

Deocamdată, funcţia de şef al Partidului Unităţii Naţionale rămâne vacantă. Anatol Şalaru a anunţat că acest lucru va fi până când Traian Băsescu va obţine din nou cetăţenia Republicii Moldova, retrasă anterior de preşedintele Igor Dodon.

Amintim că relaţiile dintre Vladimir Voronin şi Traian Băsescu s-au înrăutăţit după ce primul a acuzat România ca încearcă sa elimine fosta republică sovietică prin umilirea limbii şi culturii acesteia şi prin oferirea de cetăţenie română în masă moldovenilor. 

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu