Vladimir Munteanu, numit în funcția de prim-viceguvernator al Băncii Naționale a Moldovei

Candidatura lui Vladimir Munteanu la funcția de prim-viceguvernator al Băncii Naționale a Moldovei (BNM) a fost aprobată în şedinţa de astăzi a Parlamentului. Acesta este numit în funcţie pe un termen de şapte ani, începând din 5 octombrie.

"Sunt convins că experienţa mea anterioară va fi de un mare folos. Sunt gata să aduc această experienţă căpătată peste hoatre acasă. BNM trebuie să renască şi să fie una din instituţiile cheie din ţara noastră. Nu a fost un drum uşor revenirea mea acasă. Am ezitat când mi s-a propus această funcţie, dar cred că voi face faţă", a declarat Munteanu în plenul Parlamentului.

Vladimir Munteanu are o experiență de peste 20 de ani în sectorul financiar-bancar. Printre instituțiile în cadrul cărora a activat se numără Banca Națională a Moldovei, Fondul Monetar Internațional și Banca Mondială.

Vladimir Munteanu a activat în cadrul BNM în perioada 1992-2000 unde a ocupat inclusiv funcția de șef al departamentului Operațiuni de schimb valutar și Relații Internaționale. 

Vladimir Munteanu a fost paraşutist şi este pasionat de arte marţiale.

 

 

 

 

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu