Vlad Ţurcanu pleacă de la conducerea PPR. Motivul: Chirtoacă e de vină

Embed:

La nici jumătate de an de când a fost ales președinte al Partidului Popular Românesc, Vlad Țurcanu, a decis să plece de la conducerea formațiunii. Mai mult, politicianul a anunţat că renunţă şi la calitatea sa de membru al PPR.

Ţurcanu spune că s-a dezamăgit în membrii de partid, după ce majoritatea dinte ei au acceptat oferta recentă a lui Dorin Chirtoacă, preşedintele Partidului Liberal, privind consolidarea polului românesc politic în Republica Moldova, prin crearea unui bloc politic comun.

VLAD ŢURCANU, fost preşedinte PPR: "Am decis să părăsesc Partidul Popular Românesc şi, implicit, să-mi prezint demisia din funcţia de preşedinte, ca urmare a diferențelor de opinie pe care le am cu colegii mei. Mai bine zis avem viziuni politice diferite faţă de modul în care ar trebui să se consolideze polul românesc politic în R.M."

În cadrul conferinţei de presă, politicianul a spus că săptămâna trecută a avut loc Biroul Politic al partidului, iar acolo a fost discutat subiectul privind colaborarea cu Partidul Liberal sau cu cel al Unităţii Naţionale, pentru a continua mersul politic românesc în ţară. Acesta spune că majoritatea a spus că este gata să dea curs invitaţiei lui Chirtoacă de a se consolida într-un bloc politic cu viziuni unioniste, fapt ce l-a făcut să ia decizia de a pleca din acest partid.

Foştii colegi ai lui Ţurcanu, confirmă această ipoteză.

OLEG BODRUG, membru PPR: "Întreg biroul politic a votat această decizie, toţi au votat astfel, doar dumnealui s-a abţinut, nu a votat nici împotrivă".

Preşedintele liberalilor spune că este nedumerit de poziţia lui Vlad Ţurcanu.

DORIN CHIRTOACĂ, preşedintele PL: "Ieri ne-am văzut, respectiv am bătut palma, în sens că atât dumnealui cât şi toţi ceilalţi colegi ai dumnealui salută şi susţin ideea unificării unionistilor şi creării unei mişcări in Republica Moldova, astăzi, urmând să fie făcut public acest punct de vedere şi decizia dumnealui. Peste noapte, punctul lui de vedere s-a schimbat, din ce cauza, vom afla şi vom vedea."

Vlad Ţurcanu a spus că îl susţine pe Octavian Ţîcu, preşedintele Partidului Unităţii Naţionale şi că negociază aderarea sa la PUN. Se pare însă că cei doi au ajuns deja la un consens, întrucât, aceştia au anunţat o conferinţă de presă comună, pe care o vor susţine în data de 31 decembrie.

Vlad Țurcanu a fost ales președinte al PPR la sfârșitul lunii august, după ce PLR a fost redenumit. El a participat la alegerile pentru funcția de primar al capitalei din toamna trecută, obținând sub 1% din voturi.

 

loading...

Lasă un comentariu