Vlad Plahotniuc: Pasul făcut astăzi va da o nouă dinamică negocierilor în formatul 5+2, care vor avea loc zilele următoare, la Viena

La Tighina astăzi, 25 noiembrie au fost semnate patru decizii protocolare care vor îmbunătăţi viața cetățenilor de pe ambele maluri ale Nistrului. Preşedintele Partidului Democrat din Moldova, Vlad Plahotniuc a salutat decizia luată de către reprezentanții politici ai Chișinăului și Tiraspolului şi a venit cu un mesaj pe reţelele de socializare.

"Salut semnarea protocoalelor privind soluționarea mai multor probleme importante pentru cetățenii Republicii Moldova, în special pentru cei care locuiesc pe cealaltă parte a Nistrului. După mai bine de 10 ani, asistăm la primele progrese importante ṣi primele rezultate concrete în discuțiile Chiṣinău-Tiraspol. Am susținut politic aceste negocieri, aṣa cum m-am angajat în discuțiile pe care le-am avut cu partenerii externi, iar în următoarea perioadă, PDM va acorda suportul politic necesar pentru implementarea acțiunilor agreate.

Sper ca pasul făcut astăzi, prin semnarea acestor protocoale, să dea o nouă dinamică negocierilor în formatul 5+2, care vor avea loc chiar zilele următoare, la Viena", a scris pe o reţea de socializare liderul PDM, Vlad Plahotniuc

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu