Vlad Plahotniuc la Ungheni: Educația și medicina rămân prioritare pentru Partidul Democrat

Embed:

Educația rămâne o prioritate pentru guvernarea PDM, iar în acest domeniu vor continua reformele care au ca obiectiv îmbunătățirea condițiilor de activitate pentru cadrele didactice, modernizarea instituțiilor de învățământ, dezvoltarea curriculei educaționale. Asigurarea vine din partea președintelui PDM, Vlad Plahotniuc, care a discutat miercuri cu directorii instituțiilor de învățământ din raionul Ungheni, unde a ajuns caravana electorală a democraților.

În discuția cu liderul democrat, directorii școlilor au remarcat că datorită majorării salariilor a început să se amelioreze problema lipsei de cadre didactice în școli şi grădinițe.

"Știți că noi ne-am confruntat cu lipsă de cadre. Acum, noi, managerii instituţiilor preşcolare, ne bucurăm mult că în ultimul timp au început să vină cadre didactice care erau plecate”, a spus unul directorii de grădiniță participanții la discuții.

O altă decizie bună, apreciată de dascăli, ține de redeschiderea şcolilor, în condițiile în care, începând cu anul 2010, peste 170 de instituții de învățământ au fost optimizate. Este şi cazul liceului din satul Măcăreşti, care a fost închis de guvernarea precedentă.

"Necesitatea de a acorda atenţie domeniului în care activați dumneavoastră ține și de o motivație personală, pentru că eu toată copilăria mi-am petrecut-o printre cărţi", le-a spus pedagogilor Vlad Plahotniuc.

Ulterior, în cadrul discuției cu medicii din raionul Ungheni, Vlad Plahotniuc a reiterat angajamentul PDM de a continua modernizarea sistemului de sănătate. 

Președintele PDM a subliniat că sănătatea şi educaţia merg mână în mână la capitolul priorităţi, guvernarea democrată suplimentând parcul de ambulanţe din raion cu trei autosanitare noi, iar Centrul de Sănătate fiind renovat.

Schimbările în bine vor continua, afirmă și candidatul PDM pe circumscripţia 16 Ungheni, Ludmila Guzun.

"Avem necesitate de a dota centrele de sănătate autonome. Cetăţenii îşi doresc servicii medicale de calitate în localitate, ca să nu fie nevoiţi să facă de fiecare dată naveta", a punctat Ludmila Guzun. 

Oraşul Ungheni este şi un bun exemplu de dezvoltare a economiei în perioada guvernării PDM, pe teritoriul lui funcționând o Zonă Economică Liberă. Recent, aici s-au pus pe roate noi afaceri bune, care au generat sute de locuri de muncă, iar două dintre companiile de succes din ZEL au fost vizitate de Vlad Plahotniuc și echipa democrată. Liderul PDM a dat asigurări angajaților că mediul de afaceri va continua să fie susținut, astfel încât dezvoltarea lui să ducă creșterea salariilor în țară.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu