Vlad Plahotniuc despre Maia Sandu: A închis la întâmplare școlile și i-a pus în dificultate pe copiii din sate

Potrivit președintele Partidului Democrat din Moldova, Vlad Plahotniuc, Maia Sandu a închis la întâmplare școlile și i-a pus în dificultate pe copiii din sate, iar educația și Justiția, ambele sunt domenii care au fost gestionate de actuala opoziție anii trecuți, de politicieni care acum se ascund pe la PAS sau PPDA și prin alte partide.

"Foarte bine ați spus, există percepția. Dar diferența dintre realitate și percepție uneori este foarte mare. Ce reforme a făcut ea? A închis la întâmplare școlile și i-a pus în grea dificultate pe copiii din sate? S-a lăudat că a pus niște camere la BAC, o inițiativă care, din câte știu, nici măcar nu a fost a ei, dar a celor de la CNA.Vă place cum arată educația reformată de ea? Să-i întrebați pe profesori, ei vă vor povesti. Întrebați elevii cum cară kilograme de cărți în spate la vârste fragede, pentru că nu a fost în stare să optimizeze curricula școlară. Sunt lucruri pe care noi am început să le reparăm însă, am stopat închiderea școlilor, se lucrează la o nouă curriculă care, sper, că va reduce considerabil volumul temelor pentru acasă ale copiilor.

Noi discutăm aproape în fiecare ședință săptămânală la partid subiecte ce țin de educație, pentru că este unul dintre sectoarele în care anii trecuți s-au înregistrat cele mai slabe evoluții. Educația și Justiția, ambele sunt domenii care au fost gestionate de actuala opoziție anii trecuți, de politicieni care acum se ascund pe la PAS sau PPDA și prin alte partide.Vă amintiți dezamăgirea uriașă pe care PLDM a produs-o populației? De la PAS și PPDA vă puteți aștepta curând la o dezamăgire cel puțin la fel de mare, sunt deja indicii și probe tot mai clare despre legătura acestor partide cu grupări oligarhice și serviciile speciale ruse. Chiar zilele acestea numele lor apare în scandalul internațional legat de expulzarea din UE a Ludmilei Kozlovska, suspectată de acțiuni împotriva unor țări europene și de legături cu serviciile secrete ruse. Această persoană s-a ocupat intens de denigrarea Republicii Moldova în Europa, în special la Bruxelles, a desfășurat constant acțiuni împotriva țării noastre împreună cu Maia Sandu și Andrei Năstase. Presa scrie că a finanțat ilegal activități ale partidelor din Moldova prin intermediul unui ONG.

După expulzarea ei din UE, începe să fie clar ce și cine a fost în spatele ei și care a fost motivul pentru care ne denigra țara și racola politicieni de care se folosea în acțiunile sale. PDM a cerut instituțiilor statului să investigheze modul în care acest scandal internațional a avut implicații asupra Republicii Moldova și, în paralel, vom prezenta și noi opiniei publice informațiile de care dispunem, astfel încât oamenii să cunoască realitatea și să nu mai treacă printr-o nouă dezamăgire", a spus președintele Partidului Democrat din Moldova, Vlad Plahotniuc.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu