Vlad Plahotniuc: Consilierul PDM care a omorât cu maşina un copil la Briceni va fi exclus din Partid

Embed:

Partidul Democrat condamnă cu fermitate comportamentul consilierului local Iurie Groza, care a comis un grav accident în satul Corjeuţi, raionul Briceni. Acesta va fi exclus din partid. Declaraţia a fost făcută de preşedintele PDM, Vlad Plahotniuc, în cadrul şedinţei săptămânale a partidului.

"Astăzi am pus în discuție cazul accidentului regretabil, comis de consilierul local Iurie Groza, la Briceni. Partidul Democrat condamnă cu fermitate comportamentul acestuia, atât dinainte de accident, când s-a urcat la volan în stare de ebrietate, cât și ulterior, prin fuga de la locul accidentului. Nu vom tolera niciodată un asemenea comportament iresponsabil și laș din partea nimănui", a menţionat Vlad Plahotniuc.

În acest context, PDM a solicitat Biroului teritorial Briceni să demareze procedurile necesare, pentru excluderea din rândurile Partidului Democrat a consilierului Iurie Groza.

PUBLIKA.MD aminteşte că un copil de şapte ani a fost victima unui grav accident provocat de un şofer beat, care s-a dovedit a fi consilier local la BriceniBăiatul a fost lovit pe un drum din satul Corjeuţi, raionul Briceni, în timp ce se întorcea cu mama sa de la biserică.

La venirea medicilor, copilul era conştient, dar s-a stins în drum spre spital.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu