Vlad Plahotniuc a vizitat mai multe școli din Nisporeni și s-a întâlnit cu antrenorul său de haltere din copilărie

Embed:

Sistemul de învăţământ profesional necesită o reformare pentru a fi adaptat la cerinţele pieţei muncii. Iar cu oameni mai pregătiți va fi asigurată în continuare creşterea economică, lucru care va permite realizarea multor proiecte pentru dezvoltarea ţării. Aceste idei au fost comunicate de către candidatul PDM în circumscripţia nr. 17, Vlad Plahotniuc, în cadrul unei întâlniri cu elevii şi profesorii Şcolii Profesionale din Nisporeni. 

Instituţia poate fi considerată drept un exemplu pentru școlile în care se practică învăţământul dual. Clasele de lecţii practice sunt dotate cu echipament modern, achiziţionat cu suportul fondurilor europene.

Vlad Plahotniuc s-a interesat de condiţiile pentru elevi vizitând o clasă de lecții practice pentru viitorii vinificatori, iar apoi şi una dintre cele mai moderne secţii de producere a vinului din ţară, aflată chiar pe teritoriul Şcolii Profesionale din Nisporeni. Ulterior, Vlad Plahotniuc a lăsat un mesaj de susţinere şi încurajare în cartea de mulţumiri a instituţiei.

"Noi considerăm că ar trebui în fiecare zonă de întărit o şcoală profesională anume pentru tineretul din sat", a opinat o profesoară în discuțiile purtate. În replică, Vlad Plahotniuc a spus că PDM gândește o reformă în sistemul de învățământ. ”Trebuie să dăm o mare atenţie ca să dezvoltăm şi economia, şi educația. Vom face asta după alegeri. Decizii iau colegii în dezbateri multe, profesioniste", a spus Vlad Plahotniuc.

În cadrul discuţiilor au fost abordate și unele probleme sociale. "Aţi ridicat salariile la diverse categorii, dar la participanţii războiului de la Nistru de ce nu se ridică niciun leu?", a fost întrebarea unui participant în cadrul conflictului. "În Parlamentul Republicii Moldova există un proiect de lege privind majorarea alocaţiei de la 100 până la 500 de lei. În contextul continuităţii, sigur, va fi votat acest proiect", a dat asigurări democratul.

Oamenii l-au îndemnat pe Vlad Plahotniuc să continue reformele iniţiate şi după alegeri. ”Lucrurile au pornit deja și iau o altă amploare. Vrem să ştim cum o să mergem mai departe, cum să ne realizăm, cum să purcedem spre acel viitor progresiv", a spus un participant la discuții.

Vlad Plahotniuc a mai vizitat Şcoala Sportivă din Nisporeni, în care practica haltere atunci când era elev. Școala Sportivă se află pe teritoriul stadionului, care în prezent este în proces de modernizare la standarde internaţionale. Proiectul prevede şi construcţia unui hotel, iar investiţiile în cadrul acestui proiect ajung la 100 de milioane de lei.

Fostul antrenor de haltere al lui Vlad Plahotniuc, Grigorie Braşoveanu, prezent și el la discuții, îl ţine minte pe liderul PDM ca pe un elev ambiţios şi harnic.  "A fost vicecampion al Republicii Moldova la juniori. Sportul, în genere, îi căleşte pe oameni şi îi învaţă să învingă greutăţile", a povestit Grigorie Braşoveanu.

Vlad Plahotniuc a răspuns la întrebările profesorilor şi sportivilor, care au dorit la final să facă poze cu liderul PDM.

Menționăm că Şcoala Sportivă din Nisporeni se poate mândri cu mai mulți campioni europeni la haltere. Printre ei se numără şi Igor Bour, care a avut un mesaj de apreciere pentru candidatul democrat: "Vlad Plahotniuc a făcut foarte multe lucruri frumoase - chiar renovarea arenei noastre, apoi pentru copii, pentru sportivi, drumuri. La noi în sală a adus cinci haltere, a adus echipamente la copii", a spus Igor Bour.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu