Vlad Plahotniuc a vizitat Centrala Electrică Numărul 2. Situaţia companiei, tot mai bună

Embed:

Situaţia companiei Termoelectrica este tot mai bună, iar angajații sunt mulțumiți de condițiile de muncă. De asta s-a convins preşedintele Partidului Democrat, Vlad Plahotniuc, care a fost în vizită la Centrala Electrică Numărul 2, ce deserveşte 70 la sută din Capitală. Vlad Plahotniuc a ţinut să îi cunoască personal şi să le strângă mâna celor care zilnic au grijă ca cei din Chişinău să aibă apă caldă în robinete şi căldură în calorifere. De asemenea, Termoelectrica livrează anual în sistemul energetic național aproximativ 20% din consumul intern de curent.

Mihail Guţu lucrează la Termoelectrica de peste 40 de ani. Deşi munceşte câte 12 ore pe zi, el spune că-i place ceea ce face. Îi pare însă rău că tinerii nu sunt atraşi de această profesie.

"Primul bloc a fost dat în exploatare în 1976, iar eu m-am angajat peste jumătate de an. Ce pot să vă spun, se schimbă generaţiile, cerinţele sunt altele. Mai vin noi angajaţi, tineri de la Universitatea Tehnică, băieţi buni care, sper eu, ne vor înlocui vreodată, când va veni timpul", a spus şeful de tură Centrala Electrică cu Termoficare Numărul 2, Mihail Guţu.

Şi Vasile Ursu are grijă de buna funcţionare a centralei. Este mulţumit că acum munca este mult mai uşoară şi mai sigură ca în anii trecuţi, iar avariile sunt tot mai rare.

"Acum deja se reînoiesc şi conductele, şi utilajul se reînoieşte şi este cu mult mai sigur deja să livrăm şi căldură, şi energie electrică", a spus operatorul Centrala Electrică cu Termoficare Numărul 2, Vasile Ursu.

Liderul PDM a remarcat activitatea financiară bună a societăţii, mai ales că, de câţiva ani, compania înregistrează profit.

"Noi ştim ce să facem mai departe. Noi avem o viziune cum să dezvoltăm economia Moldovei mai departe, cum să creştem salariile, cum să venim cu beneficii şi cu alte, multe alte proiecte cu care am venit noi. Aici sunteţi mai speciali, nu sunteţi bugetari, salariile vi le decideţi voi. Dar am auzit că aveţi profit anul acesta şi o să vorbim cu directorul să vă ridice salariile, că noi la bugetari le-am ridicat", a spus preşedintele PDM, Vlad Plahotniuc.

Vlad Plahotniuc a fost însoțit de candidatul Partidului Democrat pentru circumscripţia 31, sectoarele Ciocana şi Râşcani din Capitală. Chiril Gaburici a subliniat cât de importante sunt investiţiile în energetică.

"Noi o să continuăm să atragem investiţii noi. Ştim că sunt avem câteva proiecte în derulare astfel ca să putem schimba, ajusta, înnoi ca să beneficiem cu toţii. În primul rând, să fim mai eficienţi, eficienţa cu siguranţă o să ne dea tarife mai bune tuturor cetăţenilor noştri", a spus candidatul PDM în circumscripţia 31, Chiril Gaburici.

Angajaţii de la centrala electrică au avut posibilitatea să discute cu liderul Partidului Democrat despre faptele guvernării, dar şi despre priorităţile pentru următorii ani.

Termoelectrica are în jur de două mii de angajaţi, dintre care 500 lucrează la Centrala Electrică Numărul 2.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu