Vlad Goian se dă bătut înainte de finala Cupei: FC Tiraspol nu este favorită în meciul cu Veris

Embed:

"FC Tiraspol nu este favorită în finala Cupei Moldovei!" Declaraţia îi aparţine chiar antrenorului echipei, Vlad Goian. "Totul va depinde de starea psihologică a jucătorilor", a declarat primul tehnician care a calificat echipa din Tiraspol în ultimul act. De partea cealaltă, jucătorii au promis că vor încerca să fac spectacol în teren.

Deşi acest sezon este cel mai bun din istoria echipei FC Tiraspol, locul trei în campionat şi calificarea în finala Cupei, antrenorul Vlad Goian nu consideră că elevii săi sunt favoriţi în meciul cu Veris.

"Noi nu ne considerăm favoriţi. În meciul Olimpia - Veris, Olimpia a fost favorită, în meciul Dacia - Veris, Dacia a fost favorită şi în meciul Milsami - Veris a fost la fel. Şansele sunt egale. Într-un singur meci se poate întâmpla orice. Cred că aici va depinde mult de starea psihologică a jucătorilor", a declarat Goian.

Cel mai experimentat jucător din lotul lui FC Tiraspol este Alexandru Popovici, care a câştigat Cupa Moldovei de două ori, în 1995 cu Tiligul şi în 2011 cu Iskra.

"Ne pregătim de mult timp pentru această finală. Trebuie să câştige cel mai puternic. Important e să vină cât mai mulţi oameni, ca să fie un meci frumos", a spus Popovici.

"Dacă vor veni mulţi spectatori, ne vom strădui să jucăm şi pentru ei. Oamenii dacă vin la meci aşteaptă un joc frumos. Vom încerca să creăm cât mai multe ocazii de gol, să mulţumim toată lumea, dar să obţinem şi un rezultat bun", a dat asigurări jucătorul FC Tiraspol Nicolae Josan.

Finala Cupei Moldovei dintre Veris şi FC Tiraspol se va juca duminică, pe stadionul Zimbru din Chişinău, cu începere de la ora 20:00.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu