Vlad Filat revine la "atacurile raider"

Embed:

Subiectul privind atacurile raider asupra băncilor din Republica Moldova a revenit pe agenda premierului Vlad Filat.

În cadrul şedinţei Guvernului de astăzi, şeful Executivului şi-a exprimat nemulţumirea în ceea ce priveşte pedepsirea persoanelor implicate în atacurile raider care au avut loc vara trecută, asupra mai multor instituţii bancare, dar şi a unei companii de asigurări. Mai mult, Filat spune că, în rezultat a mai avut loc o tentaivă de preluare, prin atac raider, a Băncii de Economii.

"Sunt dezamăgit de modul în care instituțiile de drept au gestionat dosarele legate de atacul raider asupra Agroindbank. Până în prezent nu au fost identificați și pedepsiți responsabilii acestor tentative de însuşire frauduloasă a acţiunilor acestor bănci", a precizat Filat.

Peste 18 la sută din acţiunile Băncii de Economii, în care statul deţine pachetul majoritar, au fost cumpărate de către companiile Rietel Limited şi Lectom LTD. Banca Naţională nu a autorizat tranzacţia, însă în urma unor ordonanţe ale Judecătoriei Economice de Circumscripţie Chişinău, acţiunile au fost transferate unor companii din Rusia.

Premierul a solicitat să se întreprindă toate măsurile necesare pentru asigurarea stabilităţii în sistemul financiar-bancar, în special a activităţii BEM.

Amintim că anul trecut patru bănci din ţară, între care Agroindbank, Universalbank, Banca de Economii, Victoriabank, precum şi compania de asigurări ASITO, au fost suspuse unor atacuri de tip raider de preluare frauduloasă de acţiuni. 

De atunci, însă, soluţionarea acestor cazuri au fost abandonată.

 

 

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu