Vlad Filat acuzat de egoism, după ce a arborat drapelul din faţa guvernului fără să invite colegii din PL şi PD

Embed:

Schimb de replici dure între premierul Vlad Filat şi deputatul PL Valeriu Saharneanu. Parlamentarul i-a reproşat prim-ministrului că aleşii poporului nu au fost anunţaţi despre ceremonia de arborare a celui mai mare drapel de stat în faţa Guvernului şi nu au fost invitaţi la eveniment.

Potrivit liberalului Valeriu Saharneanu, modul în care a procedat premierul Vlad Filat nu îi face faţă. „Nu au fost anunţaţi deputaţii despre ceremonia care a avut loc azi în PMAN. Observaţia şi percepţia mea e că s-a procedat imatur. A fost un gest egoist din punct de vedere omenesc, necolegial faţă de colegii din AIE şi de nerespect faţă de instituţia Parlamentului”, a declarat deputatul.

Replica lui Filat nu s-a lăsat mult aşteptată. „Vă doresc în continuare să vă trăiţi viaţa prin prisma percepţiilor, iar eu mă voi ghida de acţiuni. Nu am ştiut că la raportul Guvernului vom vorbi atât de mult despre simboluri. Dacă vrem să cinstim simbolurile statului şi să asigurăm viitorul ţării, nu o vom realiza doar prin prezenţa fizică la anumite evenimente. Regret foarte mult că aveţi asemenea percepţii”, a spus acesta.

Să înţeleg ca o scuză?”, a insistat Saharneanu.

„Nu am pentru ce să îmi cer scuze. Sincer, nu vă înţeleg, cu toate că vă cunosc foarte bine, din toate punctele de vedere”, a răspuns Filat.

Potrivit 24h.md, la ceremonia de arborare a celui mai mare drapel de stat nu au fost invitaţi nici preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, Parlamentului, Marian Lupu, vicepreşedintele Legislativului Vlad Plahotniuc, preşedintele de onoare al PD, Dumitru Diacov. 

Moldova sărbătoreşte astăzi Ziua Drapelului de Stat. În cadrul manifestaţiilor organizate cu această ocazie în PMAN, premierul Vlad Filat a arborat, în faţa Guvernului, un tricolor imens, de şapte metri lungime şi 3,5 metri lăţime. La ceremonie au participat atât politicieni, cât şi cetăţeni de rând.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu