Vizita Apostolică a lui Papa Francisc în România s-a încheiat

Embed:
Vizita Apostolică a lui Papa Francisc în România s-a încheiat. Ultima zi din cadrul vizitei de trei zile, Papa şi-a petrecut-o în Blaj, acolo unde i-a beatificat pe cei şapte episcopi greco-catolici martiri, închişi în puşcăriile comuniste.

"Dispunem ca Venerabilii Slujitori ai lui Dumnezeu Valeriu Traian Frenţiu, Vasile Aftenie, Ioan Suciu, Tit Liviu Chinezu, Ioan Bălan, Alexandru Rusu şi Iuliu Hossu, episcopi şi martiri ai Bisericii din România, păstori după inima lui Hristos, mărturisitori ai Evangheliei Iertării şi a păcii să fie de acum înainte numiţi Fericiţi."

Liturghia de pe Câmpia Libertăţii de la Blaj a fost oficiată în prezenţa a peste o sută de mii de oameni. Scaunul pe care a stat Papa în timpul procesiunii a fost făcut din lemnul și gratiile pușcăriilor din Sighet și Gherla, locul torturii episcopilor martiri şi a sute de mii de români întemnițați de regimul comunist. Tronul arhieresc a fost construit de Andu Mărginean, un artist din Sibiu, un designer cu o experiență de peste 18 ani. La liturghia oficiată de Papa, s-au aflat rudele episcopilor beatificaţi. Suveranul Pontif a oficiat liturghia din Blaj împreună cu înalţi ierarhi ortodocşi. Ceremonia religioasă a emoţionat pe toţi cei prezenţi, care au rostit rugăciuni în glas.

La liturghie a asistat preşedintele român, Klaus Iohannis, şi soţia lui Carmen, dar şi membri ai familiei regale române, printre care Principesa Margareta. După ceremonia religioasă, Papa s-a întâlnit cu mai mulţi membri ai comunităţii romilor din Blaj. Papa a cerut oamenilor să nu le fie frică să-şi arate caracteristicile care îi definesc şi şi-a cerut scuze pentru faptul că, de-a lungul istoriei, s-a permis discriminarea comunităților rome.

"Cer iertare în numele Bisericii Domnului și vouă, pentru momentele în care, de-a lungul istoriei, v-am discriminat, maltratat sau v-am privit într-o manieră greșită", a spus capul Bisericii Catolice, Papa Francisc.

În cadrul evenimentului, Papa a spus că vizita sa în România a fost extrem de frumoasă şi că se va ruga pentru toţi cei care i-au fost alături. La sfârşitul întrevederii, cei prezenţi au rostit rugăciunea Tatăl Nostru.


În faţa micii parohii la care a avut loc întâlnirea s-au adunat numeroşi oameni, iar corul de copii a umplut curtea lăcaşului cu piese bisericeşti.


După evenimentul din Blaj, Papa a plecat spre aeroportul din Sibiu. Ajuns acolo, Sanctitatea Sa a avut o mică întrevedere cu preşedintele român, Klaus Iohannis, iar apoi a mers să-i salute pe cei în jur de 1500 de oameni adunaţi la aerogară.


Împreună cu Papa, la bordul avionului au fost mai mulţi jurnalişti români şi străini. În timpul zborului, Suveranul Pontif a susţinut o conferinţă de presă în cadrul căreia a vorbit despre impresiile sale.
loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu