Vitalie Nagacevschi: Autorităţile statului au fost printre provocatorii violenţelor din 7 aprilie

Provocatorii violenţelor din aprilie 2009 nu sunt doar persoanele care se aflau în mulţime cu feţele astupate, printre aceştia se numără şi reprezentanţii autorităţilor statului. Declaraţia aparţine fostului preşedinte al Comisiei de anchetă pentru elucidarea cauzelor evenimentelor din aprilie 2009, Vitalie Nagacevschi, şi a fost făcută în cadrul unui interviu pentru Ziarul de Gardă.

"Pe parcursul anchetei am fost surprins să aflu că există indici care spun că autoritățile nu au reacționat prompt, corect și eficient la cele întâmplate în aprilie 2009. Ba din contra, pe alocuri, se crea aparenţa că unele autorități s-au aflat pe post de provocatori. În categoria provocatorilor ar putea ajunge nu doar persoanele din mulţime, care erau cu feţele acoperite şi care incitau la violenţe, dar și reprezentanții autorităților statului, care nu au reacționat corect şi adecvat. În consecinţă, comportamentul lor a încurajat elementele violente din mulţime", a declarat Vitalie Nagacevschi.

Totodată, acesta menţionează că Eduard Baghirov nu este unul din organizatorii acelor evenimente.

"Se pare că s-a încercat să se găsească în persoana lui Baghirov un fel de ţap ispăşitor şi, după ce autorităţile s-au convins că e o pistă greşită, i-au permis acestuia să fugă din Republica Moldova", a mai spus Nagacevschi.

În concluzie, fostul preşedinte al Comisiei de anchetă a declarat că evenimentele din aprilie 2009 sunt speculate de toate forţele politice.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu