Vitalie Damașcan a înscris două goluri în partida cu Willem II

Embed:

Vitalie Damașcan a avut o evoluție bună în partida din etapa a treia a campionatului de fotbal al Olandei dintre Fortuna Sittard și Willem II Tilburg, scor 2-3. Chiar dacă echipa sa a fost învinsă pe teren propriu, internaționalul moldovean a înscris de două ori. Atacantul de 20 de ani a marcat în minutele 18 și 51. Au fost primele goluri reuşite de Damaşcan în tricoul “galben-verzilor”.

Vitalie Damașcan a fost împrumutat pentru un sezon de Fortuna Sittard de la gruparea italiană Torino FC. A fost a doua înfrângere suferită de formația olandeză în actuala ediție de campionat. În etapa a patra din Eredivisie, clubul din Sittard va juca în deplasare cu Heerenveen.

Partida este programată pentru 31 august.

Lasă un comentariu