Vitalie Busuioc: Declaraţiile făcute de killerul Proca nu pot fi folosite în dosar. Probele demonstrează că a fost plătit de Usatîi

Embed:

Preşedintele Partidului Democrat din Moldova, Vlad Plahotniuc nu va comenta declaraţiile false, făcute de un killer condamnat la 21 de ani de puşcărie. Despre asta a anunţat purtătorul de cuvânt al PDM, Vitalie Gămurari, după ce la televiziunea penalului fugar Victor Țopa, Jurnal TV, a apărut un interviu cu criminalul Vitalie Proca. Puşcăriaşul l-a acuzat pe Plahotniuc că ar fi comandat omorul bancherului rus, Gherman Gorbunţov.

"Doar pot să spun că lucrăm acum asupra instituirii unui grup de avocaţi care vor urmări tot ce ţine de activitate legală atât în România, cât şi în Republica Moldova în rezultatul acestui show care a avut loc, la care am fost martori într-o ţara care este membru a Uniunii Europene, deci apar mai multe întrebări din punct de vedere juridic, rest – politic şi de alt gen", a declarat Gămurari.

Potrivit procurorului pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale, Vitalie Busuioc, declaraţiile făcute de killerul Proca nu pot fi folosite în dosar, deoarece oamenii legii au probe care demonstrează că Renato Usatîi l-a plătit pe Proca pentru a face declaraţii false.

"Noi luăm în considerație toată informația apărută în spațiul public doar în cazul în care pot fi stabilite elemente noi sau ele corespund probelor. Dar dacă ele nu corespund probelor și urmăresc anumite interese care au fost de către noi deconspirate prin probe și martorii ne vorbesc despre ele, sigur că noi o să continuăm investigațiile într-un mod obiectiv sub toate aspectele", a spus Vitalie Busuioc.

După declaraţiile făcute de killerul Proca, nu a întârziat să vină cu o reacţie şi bancherul rus, Gherman Gorbunțov. Omul de afaceri susţine că este vorba de un spectacol organizat de Renato Usatîi, cel care, potrivit bancherului, a şi comandat asasinarea eşuată.

"Ce pot să spun? Proca este omul care lucrează pentru clientul său. Acum, din păcate, nu are pistol şi poate spune ceva doar pentru bani. Cred că este o altă istorie plătită. Cred că Proca îşi iubeşte foarte mult familia şi i-au promis că familiei îi vor da bani şi, probabil, i-au dat", a menţionat Gorbunțov.

Gorbunţov susţine că, spre deosebire de Usatîi, Vlad Plahotniuc nu avea motive să-i dorească moartea:

"Sincer, aproape că nu îl cunosc. Ştiu doar că este un băiat puternic, un businessman bun. Ne-am întâlnit de câteva ori, dar nu am avut despre ce vorbi.Cum pot să iau în serios? Această istorie poate fi interpretată în orice fel, însă fără succes. Nu ştiu cu ce am putut să îl supăr pe domnul Plahotniuc."

Citește și: Gherman Gorbunțov îl acuză pe Renato Usatîi că a plătit şi declarațiile false ale killerului Vitalie Proca: Usatîi e cel care a comandat asasinarea mea (VIDEO)

Vitalie Proca a fost condamnat la 21 de ani de închisoare în România, pentru că a încercat să-l asasineze pe un tânăr, pe care l-a confundat cu un lider al lumii interlope. Mai înainte însă, tot el a mai comis o tentativă de omor, la Londra, asupra bancherului rus, Gherman Gorbunțov. În acest caz, în data de 16 octombrie 2016, procurorii de la Chişinău au pornit un dosar penal. În cadrul anchetei s-a stabilit că cel care a comandat crima este penalul Renato Usatîi. Acest fapt a fost confirmat şi de organizatorul crimei, Ion Druţă, alias Vanea Pisateli. Potrivit anchetei, killerul urma să primească de la Usatîi 600 de mii de dolari, pentru a-l determina să depună mărturii false cu privire la persoana care a comandat asasinarea.

Ulterior, Usatîi a recunoscut că a transmis banii: "Banii i-am transmis eu și confirm acest fapt."

Interviul lui Proca nu este deloc credibil, a scris editorialistul român, George Damian pe portalul moldnova.eu. Jurnalistul de peste Prut susține că Proca a jucat un rol învățat din timp în fața camerei de luat vederi a Jurnal TV. Precizăm că imediat după prezentarea interviului cu ucigașul Proca, prin skype a intervenit Renato Usatîi, care a continuat atacurile la adresa liderului PDM.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu