VIRUSUL ZIKA. Singapore a înregistrat 27 de noi cazuri de infecţie

Singapore a confirmat duminică alte 27 de noi cazuri de infecție cu virusul Zika transmisă la nivel local, a anunțat într-un comunicat Ministerul Sănătății și Agenția Națională de Mediu, citate de agenția de presă Xinhua, potrivit Agerpres.ro.

Actualizarea datelor de duminică ridică numărul total de infecții cu Zika din Singapore la 242 de cazuri. Ministerul Sănătății a declarat că printre aceste cazuri nou raportate, 25 de cazuri sunt legate de zonele Aljunied Crescent, Sims Drive, Kallang Way și de cluster-ul Paya Lebar Way.

Comunicatul a pus în evidență că există un nou cluster potențial de infecție după un caz raportat anterior și unul nou raportat duminică. Ambii pacienți locuiesc în zona Joo Seng Road.

Agenția Națională de Mediu a fost în contact permanent cu operațiunile de ținere sub control a populațiilor de țânțari din specia Aedes din zonele Aljunied Crescent, Sims Drive Kallang Way și Paya Lebar Way din orașul stat Singapore.

Din 3 septembrie, 62 de habitate de reproducere au fost detectate și distruse. Agenți de mediu și voluntari continuă, de asemenea, mobilizarea eforturilor de distrugere a populațiilor de țânțari în Paya Lebar Way și Kallang Way.

Agenția guvernamentală a declarat că vor fi efectuate operațiuni de control a vectorului transmiterii infecției și vor fi mobilizate efective și în zona Joo Seng Road, mai transmite agenția de presă Xinhua.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu