Virusul Ebola poate fi prevenit. A apărut două vaccinuri care dau rezultate promițătoare

Două vaccinuri experimentale împotriva virusului Ebola au fost testate cu rezultate promițătoare, oferind protecție pentru o perioadă de aproximativ un an împotriva febrei hemoragice, potrivit rezultatelor unui test clinic publicate miercuri, scrie Agerpres.ro.

Studiul, publicat în New England Journal of Medicine, a fost realizat cu participarea a 1.500 de persoane din Monrovia, capitala Liberiei.

Subiecților le-a fost administrat fie unul dintre cele două vaccinuri în curs de testare, fie un medicament placebo.

Primul vaccin, rVSV-ZEBOV, a fost creat de oameni de știință canadieni și este sub licența laboratoarelor Merck, Sharp și Dohme Corporation.

Cel de-al doilea, cAd3-EBOZ, a fost dezvoltat de centrul de cercetare pentru vaccinuri al Institutului național american pentru alergii și boli infecțioase (NIAID), în parteneriat cu GlaxoSmithKline.

După o lună, 84% dintre pacienții care au primit vaccinul rVSV-ZEBOV au dezvoltat anticorpi. După un an, 80% dintre aceștia se aflau încă sub protecția vaccinului.

În cazul celui de-al doilea vaccin, cAd3-EBOZ, 71% dintre subiecți au dezvoltat anticorpi după o lună, iar 64% erau încă imunizați la finalul cercetării.

''Testul clinic a furnizat informații prețioase esențiale pentru dezvoltarea acestor două potențiale vaccinuri împotriva Ebola'', a declarat Anthony Fauci, directorul NIAID.

''Studiul demonstrează, de asemenea, că o cercetare clinică bine concepută și etică poate fi realizată în timpul unei epidemii'', a adăugat acesta.

După administrarea vaccinului, unele persoane au resimțit ''efecte secundare minore sau moderate, cum ar fi dureri de cap, dureri musculare, febră sau oboseală'', arată raportul.

Testul a fost realizat în cadrul Parteneriatul pentru cercetarea virusului Ebola în Liberia (PREVAIL), un parteneriat pentru cercetare clinică între Statele Unite și Liberia.

Epidemia de Ebola a ucis mai mult de 11.000 de persoane în lumea întreagă, în special în Liberia, Guineea și Sierra Leone, în perioada 2013-2016.

La ora actuală, aproximativ 15 vaccinuri sunt în curs de elaborare, pe plan mondial, împotriva Ebola, un virus foarte contagios.

Potrivit experților, primele vaccinuri ar putea fi aprobate până în 2018, în cadrul unui proces accelerat de reglementare.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu