Viorel Cibotaru, noul preşedinte al Partidului Liberal Democrat din Moldova. PLANURILE DE VIITOR

Embed:

Fostul ministru al Apărării Viorel Cibotaru este noul preşedinte al Partidului Liberal Democrat din Moldova.

Decizia a fost luată la congresul formaţiunii, la care au participat doar câteva sute de membri. Asta în timp ce la întrunirile anterioare erau prezenţi mii de oameni.

Cibotaru îşi propune reformarea partidului după criza cauzată de arestarea predecesorului său, Vlad Filat, acuzat de corupţie. Fostul lider de partid va rămâne membru al formaţiunii. 

Pentru funcţia de preşedinte al PLDM au fost propuse şi candidaturile a unor actuali vicepreşedinţi ai formaţiunii, care s-au retras însă din cursă în favoarea lui Cibotaru.

Spre deosebire de anii precedenți, când la ședințele congresului participau mii de oameni, de această dată la eveniment au fost prezenţi doar 400 de membri.

În ultimul timp, mai mulţi primari, consilieri raionali şi locali au părăsit rândurile liberal-democraţilor.

Formaţiunea a pierdut şi din reprezentanţii săi în Parlament. Jumătate dintre aceştia au părăsit fracţiunea parlamentară. Ultima plecare a unui deputat a avut loc chiar săptămâna trecută. Cei care părăsesc formaţiunea se arată dezamăgiţi de situaţia din partid şi de acţiunile conducerii PLDM.

"Una dintre problemele izitării, era lipsa liderului, deci a preşedintelui care să asume, să reîncheie acest contract social atât cu alegătorul, cât şi cu activiştii partidului", a spus preşedintele ales al PLDM, Viorel Cibotaru. 

După evoluţiile din ultima perioadă, conducerea PLDM urmează să stabilească numărul exact al membrilor de partid.

"Noi acum suntem în reevaluarea listelor membrilor partidului. Un lucru care s-a discutat de intens ţine şi la greşeală, făcută de politica de cadre", a spus vicepreşedintele PLDM, Vadim Pistrinciuc. 

Potrivit conducerii partidului, membrii PLDM nu au decis încă dacă vor înainta propriul candidat la alegerile prezindenţiale sau vor participa la scrutin cu un candidat comun din partea mai multor partide.

Potrivit sondajelor, Partidul Liberal Democrat este cotat cu aproximativ unu la sută din intenţiile de vot ale cetăţenilor.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu