Violenţe, proteste şi greve. Cum au marcat oamenii muncii de pe glob ziua de 1 MAI

Embed:

Mii de oameni din mai multe ţări ale lumii au profitat de sărbătoarea de astăzi pentru a cere condiţii mai bune de muncă şi salarii mai mari. Ruşii şi britanicii au organizat marşuri, în timp ce filipinezii, chinezii şi indonezienii au protestat faţă de condiţiile în care sunt nevoiţi să muncească. În Ucraina, incidentele nu au putut fi evitate nici în această zi.

Mii de muncitori au ieşit în stradă la Manila. Oamenii au cerut guvernului să mărească salariul minim. Aproximativ 40 la sută dintre filipinezi sunt remuneraţi cu mai puţin de doi dolari pe zi.

O manifestaţie similară a avut loc şi la Jakarta, cel mai mare oraş din Indonezia.

Pentru ruşi, parada de 1 mai este o tradiţie. Evenimentul a fost marcat în Piaţa Roşie, pentru al doilea an consecutiv.

Grecii au hotărât să marcheze această zi cu o grevă. Marinarii şi transportatorii feroviari nu vor lucra timp de 24 de ore.

Iar în Ucraina s-au produs mai multe incidente violente. Forţele de ordine din Kiev au reţinut 15 tineri care au încercat să organizeze provocări în timpul unui marş al Partidului Comunist, iar liderul formaţiunii, Piotr Simonenko, a fost stropit cu chefir.  

La Paris, evenimentele tradiționale de 1 mai ale sindicatelor s-au desfășurat separat de cele ale partidului condus de socialista Marine Le Pen. Acestea din urmă au fost întrerupte însă de activistele Femen.

Iar în oraşul Istanbul, oamenii au sfidat interdicția autorităților de a organiza marşuri cu ocazia Zilei Internaționale a Muncii. Protestele au degenerat în violențe.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu