Vijelia se mută în sudul ţării. La Cahul ninge şi viscoleşte VIDEO

Embed:

Deşi Moldova nu şi-a revenit încă după viscolul care a afectat regiunea de nord, un nou cod galben de ninsori îşi intră în drepturi. De data aceasta, vijelia se va dezlănţui mai mult în sudul ţării.

"La Cahul ninge şi viscoleşte, însă toate drumurile sunt deblocate, circulă transportul, cu excepţia localităţii Doina, unde acum s-au deplasat unităţile de deszăpezire. Pentru a evita unele situaţii imprevizibile, am organizat două centre în două şcoli din oraş, pentru situaţii excepţionale. Respectiv, funcţionează un azil pentru boschetari", a comunicat Avram Micinschi, preşedintele raionului Cahul.

"Suntem pregătiţi. Dispunem de 11 unităţi de curăţare a drumurilor, dispunem de material antiderapant, credem că probleme nu vor fi. Avem un sector de drum mai problematic la Troiţa Nouă, unde, de obicei, în fiecare an apar probleme. De când au început ninsorile, acolo este un echipaj cu autospeciale, care ţine sub control situaţia 24 din 24 de ore", a declarat Vladimir Vâzdoagă, preşedintele raionului Anenii Noi.

"În acest moment, în zona de nord avem blocate 157 de localităţi. Au fost antrenate pe ţară 230 de unităţi de tehnică, cu 300 de persoane", a informat Liliana Puşcaşu, ofiţer de presă al Serviciului Situaţii Excepţionale.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu