(VIDEO) Urmărire ca-n filme pe străzile capitalei. Un tânăr cu Porsche-ul a pus pe jar poliţia şi a lovit patru maşini

Embed:

Urmărire ca în filme pe străzile capitalei. Un tânăr de 23 de ani a pus pe jar, de dimineaţă, inspectorii de patrulare. Acesta conducea cu viteză excesivă un automobil de lux marca Porsche şi a refuzat să oprească la somaţia oamenilor legii. Mai mult, el a accelerat şi a accidentat patru maşini.

Incidentul a avut loc în sectorul Ciocana al capitalei, în jurul orei 9.00.

"Eu stăteam la semafor, la intersecţie că s-a aprins lumina roşie, şi m-a lovit, nu am observat nimic. Poliţia a făcut la stânga şi mergea în sens opus", a relatat un şofer maşina căruia a fost lovită de Porshe.

"Am auzit de la balcon, eram acasă. Aici erau multe maşini, nici nu se vedea care şi cum, ce s-a întâmplat", a spus un trecător.

Oamenii legii au pornit pe urmele şoferului care circula cu viteză excesivă, încă noaptea trecută. L-au găsit însă abia spre dimineaţă, când tânărul, însoţit de câţiva prieteni, ieşea dintr-un local şi a scos numerele de înmatriculare. Când a observat că poliţia a pornit pe urmele lui, şoferul a accelerat până la 180 de kilometri pe oră, accidentând patru autoturisme, dintre care două ale poliţiei. Tânărul a refuzat să vorbească în faţa camerelor de luat vederi.

Potrivit poliţiştilor, pentru această ispravă tânărul va plăti mii de lei amendă şi va rămâne fără permis de conducere.

"Riscă 1.000 de lei cu aplicarea a 4 puncte de penalizare, iar pentru că nu avea numere de înmatriculare, încă 4 puncte şi 600 de lei. Nu a stopat la altă oră, la 8.30, asta e altă încălcare, iarăşi 1.000 de lei, iarăşi patru puncte", a precizat Valeriu Munteanu, agent de circulaţie.

Oamenii legii mai spun că tânărul nu este la prima abatere. Acum câteva săptămâni, el a mai fost sancţionat pentru viteză excesivă.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu