(VIDEO) Un grup de tineri a desenat zebre la una dintre cele mai aglomerate intersecţii din Capitală

Embed:

În cadrul campaniei Publika TV "Viaţa are prioritate", un grup de tineri de la Automobil club a desenat câteva zebre la una dintre cele mai aglomerate intersecţii din Chişinău. Vorbim despre locul unde se întretaie străzile Vasile Alecsandri şi Alexandru cel Bun.

Iată ce au spus tinerii:

"Astăzi continuăm Campania "Viaţa are prioritate". Vrem să atragem atenţia autorităţilor, care trebuie să întreprindă măsuri şi să-i atenţionăm pe şoferii care încalcă des Regulamentul Circulaţiei Rutiere."

"Vrem să le arătăm oamenilor cum să-şi înveţe copiii să traverseze strada bine şi părinţii trebuie să meargă înaintea copiilor, dar copiii să meargă după părinţii lor."

"Zebrele albe sunt o culoare obişnuită, dar cele roşii atrag o atenţie mai mare şi simbolizează culoarea sângelui, viaţa, pe care oamenii şi-au pierdut-o în accidente rutiere."

Pietonii spun că asemenea zebre sunt indispensabile:

"Foarte bine, aici chiar trebuia zebră, nu era."

"Acest lucru este benefic. Nu e comod să traversezi strada în timp ce maşinile nu se opresc în acest loc."

"Sunt desenate, e bine, dar nu se văd, culoarea roşie nu, mai bine cu alb."

Campania Publika TV "Viaţa are prioritate: Cunoaşte, respectă, implică-te!" a fost lansată la începutul acestei săptămâni şi se va desfăşura timp de o lună.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu