(VIDEO) Un candidat al Blocului ACUM a bruscat directorul unei grădiniţe pentru că nu i-a permis să facă agitaţie electorală

Embed:

Fostul consilier municipal din Chișinău Oleg Cernei, care acum este candidat din partea Blocului ACUM, la funcția de primar al comunei Pepeni, raionul Sângerei, ar fi bruscat directoarea grădiniței din localitate. Acesta s-ar fi supărat pe femeie că nu-l lasă să facă agitaţie electorală în instituţie. Incidentul a avut loc astăzi, iar momentul în care Cernei pare să bruscheze angajata a fost filmat cu telefonul mobil, chiar de victimă. Cernei neagă toate acuzaţiile.

Larisa Manoilă este directoarea grădiniței ”Andrieș” din comuna Pepeni. Incidentul aavut loc însă la grădiniţa din Răzălăi, sat care face parte din această comună şi unde femeia are aceiaşi funcţie. Manoilă povestește că astăzi a mers la Răzălăi, pentru a duce niște documente. Ajunsă la grădiniță, s-a întâlnit la intrarea în instituţie cu candidatul din partea Blocului ACUM la funcția de primar al comunei Pepeni, Oleg Cernei.

Potrivit directoarei, acesta voia să facă agitație electorală în incinta instituției fără acordul ei. Șefa grădiniței nu i-a permis acest lucru, pe motiv că există un ordin în care se specifică faptul că orice candidat trebuie să ceară permisiunea administrației atunci când vrea să discute cu alegătorii dintr-o anumită instituție. Cernei nu ar fi preîntâmpinat-o, în prealabil pe femeie. La rugămintea directoarei să părăsească teritoriul grădiniței, Oleg Cernei s-ar fi înfuriat și ar fi început să o bruscheze.

”Dumnealui mi-a luat telefonul din mână și a început să mă lovească. Eu mă apăram și i-am zis dă-mi telefonul, dă-mi telefonul. Am început să strig la un ajutor de educator: - Catea, Catea, cheamă te rog poliția! Pentru că el mă lovea în partea dreaptă la cap, la gât, la mână mă lovea„, a spus directoarea grădiniței din comuna Pepeni, Larisa Manoilă. 

Potrivit Larisei Manoilă, după ce Oleg Cernei a plecat din grădiniță, aceasta a avut nevoie de îngrijiri medicale. Totodată, a fost anunțată și poliția, iar ofiţerul de presă al inspectoratului de Poliţie Sângerei, Ina Moscaliuc a spus că oamenii legii investighează cazul.

Solicitat telefonic, Oleg Cernei a spus că nu a vrut să facă nicio agitație electorală, în grădiniţă ci doar să întrebe educatoarele dacă au anumite cerinţe speciale faţă de concurenţii electorali. Cât priveşte acuzaţiile directoarei privind bruscarea acesteia, acesta neagă că ar fi atins-o.

PUBLIKA.MD precizează că Oleg Cernei este candidatul Blocului Electoral "ACUM" Platforma DA şi PAS la funcţia de primar al comunei Pepeni din raionul Sângerei. Cererea a fost înregistrată la CEC în data de 17 septembrie 20019. 

Oleg Cernei a fost consilier municipal în Capitală, ales o dată pe lista Alianței „Moldova Noastră”, iar apoi pe lista Partidului Liberal. Acesta a participat independent şi la alegerile parlamentare din 2014, dar nu a intrat în Legislativ. Nici la alegerile locale din 2015, când a candidat independent la funcția de consilier municipal, nu a reușit să acumuleze numărul necesar de voturi.

Lasă un comentariu