(VIDEO) Roşca la protest, în fruntea Comitetului pentru Apărarea Constituţiei

Embed:

Ieri comuniştii, azi membrii Comitetului pentru Apărarea Constituţiei şi Democraţiei. Protestele faţă de Alianţa pentru Integrare Europeană au continuat şi astăzi în Piaţa Marii Adunări Naţionale. Ca şi comuniştii, membrii Comitetului şi simpatizanţii lor cer demisia Coaliţiei de guvernare, dizolvarea Parlamentului şi organizarea alegerilor anticipate.

Comitetul susţine că actuala Alianţă de guvernare, prin organele de drept pe care le controlează, intimidează protestatarii.

"Copoii regimului dictatorial continuă să intimideze, pe tot teritoriul ţării, oamenii care susţin Comitetul pentru Apărarea Democraţiei şi Constituţiei. Ministerul Educaţiei face acelaşi lucru, Serviciul de Informaţie şi Securitate la fel", a declarat preşedintele CADC, Iurie Roşca.

Iată ce au spus oamenii prezenţi la protest:

"Această Alianţă a încălcat Constituţia ţării, ei deja nu mai ştiu cum să se menţină la putere, tinerii pleacă peste hotare, pe noi ne iau şi ne urmăresc prin intermediul poliţiştilor lor din diferite raioane."

"Am fost la protestele comuniştilor şi vin şi la protestele lui Roşca, deoarece ne-am săturat de actuala guvernare. Roşca este bravo. Suntem cu Roşca şi Voronin."

"Nu se respectă Constituţia. Jos Alianţa! Jos Alianţa!".

Membrii Comitetului au fost huiduţi de alţi protestatari, care se aflau de partea cealalată a străzii.

"Noi nu vrem cu trădătorii, care ne-au împuşcat neamul şi ne-au deportat în Siberia. Iuda, iuda, iuda, iuda, iuda, voroşca".

Comitetul susţine că va continua protestele până în luna aprilie.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu