(VIDEO) Replici tăioase între Dorin Chirtoacă şi Victor Bodiu, la şedinţa CMC

Embed:

Strada Mitropolit Varlaam a ajuns motiv de dispută în şedinţa Consiliului Municipal Chişinău. Liberal-democratul Victor Bodiu i-a cerut primarului Dorin Chirtoacă să renunţe la ideea de a transforma, începând cu 1 martie, strada în una pietonală. În opinia lui Bodiu, artera ar trebui mai întâi reparată. Sugestia l-a scos din sărite pe primar.

"Lucrurile par să devieze într-o direcţie greşită din punctul de vedere al PLDM. Nu doar că vom profana ideea de zonă pietonală, dar şi vom crea probleme urbanistice majore în centrul oraşului. De aceea, îi cerem primarului să-şi revadă intenţia", a explicat Victor Bodiu, consilier PLDM.

"Nu este nimic ieşit în comun, sunt micile şicane în activitatea AIE. Suntem familiarizaţi cu aceste lucruri. În primii patru ani de activitate ele au fost, sunt şi vor fi cât vom exista din această regiune a lumii, din această zonă a Europei", a spus, în replică, Dorin Chirtoacă.

"Domnule, primar, noi chiar nu am vrut să trecem în zona politicului şi aluzia cu şicanarea în alianţă nu este binevenită. A fost o propunere gospodărească, pe care, sunt sigur, putem s-o rezolvăm", i-a răspuns Bodiu.

Chirtoacă şi Bodiu şi-au mai dat replici tăioase în campania electorală pentru localele de anul trecut.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu