(VIDEO) Ploile au făcut ravagii într-un sat din Soroca. "Apa s-a ridicat până la jumătate de metru"

Embed:

Douăzeci de gospodării din satul Nimereuca, raionul Soroca, au fost inundate în urma ploilor din ultimele zile. Localnicii s-au uitat neputincioşi cum apa le-a distrus culturile agricole, iar nămolul le-a intrat în locuinţe şi în beciuri. 

Oamenii spun că ploaia a distrus totul în doar jumătate de oră.

"Noroiul a fost până aici, când am venit dimineaţă mi-am pus mâinile în cap. L-am scos cu căldările, cu lopeţile".

"Din cauza ploilor s-a dus apa în fântână şi uitaţi-vă ce apă avem acum".

"Am cumpărat un sac de cartofi cu nouă lei kilogramul. Acum unde să îl găsesc în acest nămol".

"Apa a fost până la jumătate de metru aici, acuma deja a intrat în pămân , dar a fost apă că nu puteai intra". 

Puhoaiele au înnămolit, practic, toate drumurile din localitate. Primarul comunei Nimereuca spune că dezastrul s-a produs din cauză că satul nu are un dig, care l-ar proteja de ape.

"Satul e aşezat în valea râului Nistru şi vrem noi, nu vrem, apele la vale se duc. Am avea nevoie de nişte surse financiare ca să construim un baraj ca ceea ce a fost astăzi să nu se mai repete şi altă dată", a declarat primarul comunei Nimereuca, Ion Naval.

O comisie specială a evaluat situaţia din localitate şi urmează să decidă cum vor fi ajutaţi oamenii.

"Zilele următoare vom avea o şedinţă şi vom vedea care este posibilitatea de a acorda un ajutor acestor persoane, deoarece majoritatea sunt persoane solitare", a precizat vicepreşedintele raionului Soroca, Boris Ivasi.

Oamenii spun că s-au confruntat cu inundaţii de proporţii acum 15 ani. 

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu