(VIDEO) Momentul în care avionul ucrainean a fost doborât de o rachetă. Iranul respinge acuzaţiile

Embed:

Administraţia din Iran a respins, joi seară, speculaţiile că ar fi doborât avionul de pasageri ucrainean, catalogând aceste idei drept „fără sens”, scrie digi24.ro.

„Mai multe curse interne şi internaţionale zburau în acelaşi timp în spaţiul aerian iranian, la aceeaşi altitudine, de 8.000 de picioare (2.440 de metri). Această poveste cu racheta care a lovit un avion nu poate fi corectă deloc”, a comunicat Ministerul iranian al Transporturilor, conform Agenţiei France Presse, citată de Mediafax.

„Astfel de zvonuri nu au niciun sens", a declarat, la rândul său, Ali Abedzadeh, directorul Autorităţii Aeronautice Civile din Iran şi adjunct al ministrului Transporturilor.

Oficialul citat a precizat că Iranul şi Ucraina sunt în procedura de accesare a informaţiilor din cutiile negre ale avionului Boeing. „Dar, dacă vor fi necesare activităţi mai specializate pentru extragerea şi analizarea datelor, putem face acest lucru în Franţa ori în altă ţară”, a subliniat el.

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, are „suspiciuni” că Iranul a doborât din „greşeală” avionul de pasageri ucrainean, informează CNN. 

Întrebat într-o conferinţă de presă desfăşurată la Casa Albă ce crede despre prăbuşirea avionului, Donald Trump a declarat: „Ei bine, eu am suspiciunile mele. Nu vreau să spun, deoarece au şi alţii suspiciunile lor. Dar poate a făcut cineva vreo greşeală în partea cealaltă..., nu au fost sistemele noastre. Nu există nicio legătură cu noi”.

CITEŞTE ŞI: Imaginile surprinse de un satelit militar arată că avionul ucrainean prăbușit în Iran a fost doborât de cel puțin o rachetă antiaeriană

loading...

Lasă un comentariu