(VIDEO) Moldovenii au încins o horă în centrul Capitalei de Ziua Limbii Noastre

Embed:

Moldovenii au venit, aseară, în centrul Capitalei, să asculte cântecele renaşterii naţionale, în cadrul unui concert care a încheiat şirul de manifestări dedicate Zilei Naţionale "Limba Noastră". Oamenii i-au admirat pe tinerii interpreţi de muzică uşoară, dar şi orchestrele de muzică populară. La un moment dat, ei s-au încins în horă.

Oamenii spun că le-a plăcut concertul organizat de Ziua Limbii Noastre. Iar unii susţin că această sărbătoare este foarte importantă, deoarece limba română este tot ce au mai scump moldovenii.

Şi artiştii au rămas mulţumiţi de organizarea concertului.

"Din an în an merge pe spirală. Tot mai bine şi mai bine. Evoluează lume care poate să facă faţă oriunde ar merge", menţionează Ricky Ardezianu, interpret.

Iar interpreta de muzică populară din România Maria Dragomiroiu a declarat că ziua i s-a părut una superbă şi s-a arătat onorată că a fost invitată să participe la sărbătoarea limbii române la Chişinău.

Piaţa Marii Adunări Naţionale, unde au venit să se bucure de sărbătoare mii de oameni, a fost, ca şi de Ziua Independenţei, cea mai securizată zonă din Capitală.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu