(VIDEO) Intervenţii în OPERAŢIUNI PERICULOASE. Pompieri, salvatori şi medici din ţară, premiaţi în cadrul Galei Bărbăţiei

Embed:

121 de pompieri, salvatori, medici şi paramedici, dar şi câţiva voluntari care au intervenit în diverse operaţiuni periculoase au fost premiaţi de conducerea Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă în cadrul "Galei Bărbăţiei".

Printre ei, pompierul Ghenadie Barbu, şeful echipei care a acţionat în urma deflagraţiei de pe bulevardul Moscova.

"Toţi colegii mei au fost mobilizaţi la prima etapă pentru a salva persoanele, etapa de salvare a persoanelor a decurs destul de calitativ, apoi a fost etapa de recuperare a victimelor care au fost sub dărâmături", a menţionat Ghenadie Barbu, colonel.

"Noi am avut inundaţii şi noi pompăm apa, îi ajutăm pe cei care au avut de suferit. E imposibil să nu avem stres, dar atunci când ajuţi oamenii, esti satisfăcut. Atunci când vezi oamenii vii şi mulţumiţi, eşti bucuros", a precizat Sergiu Iacobache, pompier.

Activitatea lui Radu Antoci a fost apreciată, iar tânărul a primit distincţia pentru cel mai bun paramedic.

"Pentru faptul că noi salvăm zilnic foarte multe vieţi ale oamenilor, mereu intervenim prompt. Cele mai dificile sunt accidentele rutiere sunt foarte multe persoane traumate grav", a subliniat Radu Antoci, paramedic.

Nu au fost uitaţi nici ceilalţi membri ai echipelor de intervenţie: câinele Dani care le este mereu alături pompierilor, a fost şi el premiat.

Şeful Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, Mihail Harabagiu, spune că evenimentul Gala Bărbăţiei a devenit o tradiţie. În cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă activează peste 2500 de pompieri şi salvatori.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu