(VIDEO) Dodon vine cu dezvăluiri privind neînţelegerile din Partidul Socialiştilor DETALII

Embed:

Liderul PSRM, Igor Dodon, declară că neînţelegrile în Partidul Socialiştilor au început în momentul în care, reprezentanţii formaţiunii au anunţat că nu vor da vot de încredere Guvernului Leancă. Dezvăluirile au fost făcute în platoul Publika TV.

"Membrii formaţiunii Valentin Crîlov şi Veronica Abramciuc au fost împotriva decizie noastre de a nu da vot de încredere noului Guvern. Este o situaţie interesantă. Ei au pledat fără niciun argument plauzibil pentru învestirea Guvernului de dreapta, în frunte cu liberal-democratul Iurie Leancă. Partidul nostru, însă, are un alt program, alte obiective. Noi rămânem pe poziţie, Moldova are nevoie de oameni profesionişti şi nu de persoane care să activeze pentru propriile interese. Nu este pentru prima dată când cei doi acţionează într-o astfel de manieră", a declarat Dodon.

Totodată, Igor Dodon a menţionat că obiectivul membrilor formaţiunii Valentin Crîlov şi Veronica Abramciuc este de a distruge PSRM.

Publika.md aminteşte că Valentin Crîlov şi Veronica Abramciuc au fost excluşi din componența organelor de conducere ale PSRM. Decizia a fost luată în cadrul ședinței extraordinare a Consiliului Republican al PSRM. Cei doi au înfiinţat Platforma socialistă "Patria-Rodina", drept motiv fiind dezacordul cu unele acţiuni ale liderului socialiştilor.

Abramciuc afirma, anterior, că liderul PSRM, Igor Dodon, face presiuni asupra conducătorilor organizaţiilor teritoriale ale formaţiunii, care nu sunt de acord cu noile metode de conducere.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu