(VIDEO) Dianna Rotaru, promovată de cel mai tare producător român. Iată cu cine colaborează blonda sexy

Embed:

Dianna Rotaru a dat lovitura. Artista a semnat un contract cu o importantă casă de producţie din România şi de curând se va lansa cu un single şi pe piaţa de peste Prut. Blonda sexy este extrem de entuziasmată şi spune că e promovată de cel mai tare producător român.

Interpreta nu s-a lăsat purtată de succesul piesei "La vita e bella" şi s-a pus din nou pe muncă. Diva spune că doar un pas o mai desparte de lansarea oficială a unui nou single, în colaborare cu celebrul Matteo. Iar versurile şi muzica au fost scrise de F. Charm.

"România poate fi o pistă pentru lansarea în Europa. Dar depinde de ce îţi doreşti pe viitor ca artist. Unde vrei să ajungi, pe ce scene să cânţi. Băieţii sunt foarte bravo, primitori şi glumeţi", a menţionat Dianna.

Blonda sexy a semnat un contract de colaborare cu o casă de impresariat "Live Artist", din România. Ea colaborează acum cu faimosul Florin Nedelcu, cel care a scos în luminile rampei vedete precum Anna Lesko, Andreea Bălan, Keo, Matteo, Skizzo Skillz şi multi alţii.

"În România e altceva decât ceea ce este la noi. Acolo trebuie să ai pe cineva care să răspundă de imaginea ta. Este foarte important să te prezinţi la nivel internaţional. Atunci când vorbim de România, vorbim, de fapt de Europa. Numele de scenă nu îl voi schimba niciodată. Eu nu plec pentru mult timp din ţară. Acolo voi fi doar pentru proiecte, colaborări, dar eu locuiesc aici în Chişinău", a declarat interpreta.

Se pare ca, de acum încolo, Dianna va face des naveta Bucureşti-Chişinău, dacă tot a rămas atât de impresionată de băieţii de acolo, mai ales de Matteo. Noi, însă, aşteptăm cu nerabdare produsul final al acestor întâlniri.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu