(VIDEO) Au uitat de cele sfinte. Preoții de la Mitropolia Moldovei s-au certat cu cei de la Mitropolia Basarabiei, la o slujbă de pomenire

Embed:

Comemorare cu scandal la Bălţi. Reprezentanţii Episcopiilor Mitropoliei Basarabiei şi ai Mitropoliei Moldovei nu au putut împărți slujba de pomenire pentru victimele deportărilor staliniste. Astfel, toți cei care au venit să țină un minut de reculegere au fost martorii certurilor între preoți.

Neînțelegerile dintre cele două mitropolii au divizat și enoriașii. Scandalul a avut loc la monumentul din Bălţi ridicat în memoria victimelor represiunii regimului comunist.

Conform graficului desfăşurării evenimentului, reprezentanţii Mitropoliei Basarabiei aveau programată slujba de la ora 7.30 până la ora 9.00, iar cei de la Mitropolia Moldovei, de la ora 9.00 până la ora 15.00. Doar că cei din urmă au intervenit în timpul slujbei preoților de la Mitropolia Basarabiei.

" Facem o rugăciune la 7.30 şi plecăm. Noi ne-am dat într-o parte şi ne rugăm.
Care voi v-aţi dat într-o parte?
Este spaţiul public şi avem nevoie de timp să ne pregătim.
Este spaţiul public, l-au privatizat cumva?
Noi avem nevoie de timp să ne pregătim.
Voi la 9.00 aveţi."

"Asta nu-i o rugăciune, părinte Antonie dumneavoastră nu vreţi conlucrare, vreţi dezbinare. Cum nu vrem conlucrare, părinte?"

Mitropolia Moldovei susține că Mitropolia Basarabiei nu este în drept să oficieze slujbe, pentru că nu este una canonică.

"Este un grup aici condus de domnul Uncuță care caută o instabilitate. Ei au chemat reprezentanţii din altă Mitropolie a Basarabiei care este o Mitropolie necanonică, cu toate că este o mitropolie înregistrată de stat, dar nu este canonică."

La rândul lui, episcopul Antonie, care reprezintă Mitropolia Basarabiei a regretat incidentul și a îndemnat colegii de credință la pace.


"Poate să se roage oricare, pentru că rugăciunea pentru cei adormiți este primită din gura oricărui, dar ar fi bine să avem suficientă înțelepciune să nu transformăm o zi de doliu într-un asemenea spectacol. Este rușinos și descalificant pentru un slujitor la bisericii ."

Şi deşi preoţii s-au mai calmat, enoriașii nu s-au lăsat înduplecați.

"Oamenii cum se ceartă"

Oamenii care au venit la monumentul victimelor deportărilor au rămas consternați de scenele la care au fost martori.

"La mine bunelul a fost deportat şi alte rude de a noastre şi eu consider că asta e o tragedie a neamului şi este transformată într-o batjocoră."

"Fețele bisericeşti cu aceeaşi cruce, cu aceeaşi rugăciune se ceartă de parcă nu ar fi putut să slujească împreună sau fiecare să-şi facă treaba. E un lucru urât."

Ambele evenimente au fost autorizate de primăria municipiului Bălţi şi organizate de Asociaţia „Victimele represiunilor comuniste” din Bălţi.

loading...

Lasă un comentariu