Victorii dificile pentru Zenit Sankt-Petersburg şi Dinamo Moscova în Campionatul Rusiei

Embed:

Zenit Sankt-Petersburg a obţinut a treia victorie consecutivă în Campionatul Rusiei din tot atâtea posibile. Echipa lui Villas Boas s-a impus în faţa formaţiei Ural Ekaterinburg cu 2-1 în cea de-a treia etapă. Dinamo Moscova şi-a revenit după înfârângerea din etapa trecută şi a învins nou pomovata FC Ufa cu 2-0.

Zenit Sankt-Petersburg s-a chinuit cu formaţia Ural Ekaterinburg, pe care, până la urmă, a învins-o cu 2-1 în cea de-a treia etapă a Campionatului Rusiei. Echipa antrenată de Andre Villas Boas a deschis scorul după doar cinci minute de joc, prin portughezul Danny. Ural a reuşit să egaleze la finalul primei reprize, după ce Acevedo a marcat un gol de excepţie în urma unui lob superb peste portar.

Oaspeţii au smuls victoria în ultimul sfert de oră, atunci când atacantul venezuelean Salomon Rondon a marcat golul doi.

Într-un alt meci, Dinamo Moscova a învins în deplasare nou promovata FC Ufa cu scorul de 2-0. Oaspeţii au marcat câte un gol în fiecare repriză. Mai întâi, fundaşul Cristopher Samba a înscris în minutul 31, iar în partea a doua a meciului atacantul neamţ, Kevin Kuranyi a stabilit rezultatul final.

Joi vor avea loc ultimele două meciuri din etapa a treia a Campionatului Rusiei. Echipa moldoveanului Alexandru Gaţcan, FC Rostov va juca în deplasare cu Lokomotiv Moscova, iar FC Krasnodar se va duela pe teren propriu cu Spartak Moscova.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu