Victorie URIAŞĂ! Un australian a câştigat pentru a doua oară turul Paris - Nisa

Victorie uriaşă pentru Richie Porte! Australianul a câştigat pentru a doua oară în carieră turul Paris - Nisa, după ce s-a impus în ultima etapă în faţa lui Simon Spilak şi Rui Costa.

Ultima etapă a Turului Paris - Nisa a fost una de contratimpi şi s-a desfăşurat pe o distanţă de 9,3 kilometri între localităţile Nisa şi Col d'Eze.

Richie Porte, de la echipa Sky, a fost cel mai rapid, fiind cronometrat cu 20 de minute şi 23 de secunde. Pe locul doi s-a clasat slovenul Simon Spilak, iar lusitanul Rui Costa s-a mulţumit cu poziţia a treia.

"Pentru mine este o victorie mai dulce, pentru că am câştigat ultima etapă. A fost greu, am făcut tot posibilul pentru a fi primul la Col d'Eze, este ceva incredibil", a spus ciclistul.

În clasamentul general, Porte l-a depăşit cu 30 de secunde pe ciclistul polonez Michal Kwiatkowski. Podiumul a fost completat de Simon Spilak, de la echipa rusă Katiuşa.

Tony Gallopin, care a fost lider până înainte de ultima etapă, a ratat şansa de a deveni primul francez care câştigă Turul Paris - Nisa după o pauză de 18 ani.

Aceasta este a doua victorie pentru Porte în turul Paris-Pisa. Ciclistul australian s-a mai impus în această cursă şi cu doi ani în urmă.

Richie Porte, în vârstă de 30 de ani, evoluează pentru echipa Sky din anul 2012.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu