Victoria Iftodi participă la Reuniunea Informală a Miniștrilor Justiției și Afacerilor Interne din statele membre ale Parteneriatului Estic (FOTO)

Ministrul Justiției, Victoria Iftodi participă la a V-a Reuniune Informală a Miniștrilor Justiției și Afacerilor Interne din statele membre ale Parteneriatului Estic, care are loc la Innsbruck, Austria. Discuțiile în cadrul reuniunii se axează pe evoluțiile recente în sectorul justiției, promovarea statului de drept și a integrității actorilor din justiției, precum și pe combaterea corupției în sistemul judiciar.

În discursul său, ministrul Victoria Iftodi a prezentat progresele în reformele operate în sistemul justiției, și anume măsurile legislative privind responsabilizarea judecătorilor, criteriile de selecție și promovare a acestora și fortificarea capacităților Consiliului Superior al Magistraturii. De asemenea ministrul justiției a abordat eforturile și acțiunile întreprinse de Republica Moldova în lupta împotriva corupției, prin crearea unor instituții specializate cum ar fi: Autoritatea Națională de Integritate, Agenţia de Recuperare a Bunurilor Infracţionale și Serviciul pentru prevenirea și de combatere a spălării banilor.

"Obţinerea progreselor va depinde foarte mult de actorii din justiție, deoarece justiția este practic singurul domeniu al puterii de stat în care nu se poate interveni prin instrumente administrative. Va fi deci necesar un efort conjugat din partea Guvernului, judecătorilor, presei şi societăţii, precum și sprijinul partenerilor de dezvoltare" a declarat în cadrul reuniunii Victoria Iftodi.

În cadrul evenimentului ministrul Iftodi a discutat cu dna Věra Jourová, comisarul european pentru justiție, protecția consumatorilor și egalitate de gen, despre cooperarea pe segmentul justiției între Republica Moldova și Uniunea Europeană, fiind stabilită și o viitoare întrevedere bilaterală.

În acest context, Victoria Iftodi a încurajat asistența UE, prin intermediul unui eventual proiect de cooperare, pentru stabilirea unei metodologii unice de efectuare sistematică, o dată la 2-3 ani, a sondajelor privind nivelul de satisfacție în domeniul justiției la nivel național și care ar măsura, de asemenea, progresele reale în lupta împotriva corupției în sistemul judiciar.

De asemenea, ministrul Iftodi s-a întâlnit și cu dl Fikrat Mammadov, ministrul Justiției Republicii Azerbaijan. S-a convenit asupra stabilirii unor relații bilaterale instituționale în domeniul justiției și a schimbului de experiență între cele două state membre ale Parteneriatului Estic.

Menționăm că, la reuniune sunt prezenți miniștrii justiției din statele membre ale Parteneriatului Estic, Bulgariei, Estoniei, Austriei, României, precum și oficiali din cadrul Comisiei Europene, agențiilor și instituțiilor Uniunii Europene.

Reamintim că, Prima Reuniune Informală a Miniștrilor Justiției și Afacerilor Interne din statele membre ale Parteneriatului Estic a avut loc la Luxemburg, în octombrie 2013. Atunci, miniștrii au adoptat o declarație comună care prevedea angajamentul ca statele din Parteneriatul Estic să asigure întrunirea standardelor europene în materie de legislație cu privire la funcționarea sistemului judecătoresc într-un mod independent, eficient, imparțial și responsabil.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu