Victor Ponta: România va continua să ajute Republica Moldova, inclusiv financiar

Embed:

România va continua să ajute Republica Moldova, inclusiv financiar. Asigurarea vine din partea fostului prim-ministru de la Bucureşti, Victor Ponta, care este preşedintele partidului Pro România. Acesta a avut, la Chişinău, o întrevedere cu liderul PPEM, Iurie Leancă. Cei doi au semnat un acord de colaborare între formaţiunile pe care le conduc. 

Iurie Leancă şi Victor Ponta spun că prin înţelegerea semnată îşi doresc să consolideze relaţiile dintre Bucureşti şi Chişinău, mai ales pentru implementarea proiectelor sociale, economice şi culturale.

"Suntem determinaţi şi foarte motivaţi prin acest acord de colaborare să facem nu doar schimb de experienţă, să ne sprijinim nu doar reciproc, dar să promovăm un obiectiv naţional cel de integrare naţională. Am făcut multe în relaţia dintre Chişinău şi Bucureşti, dar avem de făcut mult mai multe", a menţionat Iurie Leancă, preşedinte PPEM.

"Împreună suntem mai puternici, împreună putem realiza mai repede o dezvoltare, infrastructură, educaţie, sănătate", a declarat Victor Ponta, preşedite Pro România. 

Victor Ponta afirmă că s-a gândit deja la primul lucru pe care îl va face după semnarea documentului. Deputaţii partidului Pro România vor propune amendamente la proiectul bugetului de stat al României, pentru a continua reparaţia grădiniţelor din ţara noastră.

"Pentru bugetul României care e undeva la 50 de miliarde de euro, câteva milioane de euro pentru continuarea unor proiecte deja începute, ca să arătăm că suntem oameni serioşi. Sper că toţi ceilalţi, celelalte partide din România, îl vor susţine", a precizat Victor Ponta.

Evenimentul s-a desfăşurat la Muzeul Național de Artă, un loc simbolic pentru ambele părţi. Clădirea a fost reparată cu sprijinului financiar de un milion de euro oferit de Guvernul României.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu