VICOL, ACUZAT DE SABOTAJ: Tergiversează intenţionat şi neîntemeiat eliberarea licenţei locale de emisie TV

Embed:

Un radiodifuzor acuză conducerea Consiliului Audiovizualului de sabotaj şi tergiversarea intenţionată şi neîntemeiată a eliberării licenţei locale de emisie TV. Este vorba despre "Media Content Distribution" SRL, care intenţionează să-şi extindă activitatea prin lansarea televiziunii "Canal 5", unde, pe lângă difuzarea producţiei proprii, ar urma să fie preluate programe ale unui post de tv de peste hotare. Administratorul radiodifuzorului autohton susţine că examinarea cererii de acordare a licenţei locale este amânată, cu încălcarea termenului legal. Preşedintele instituţiei, Dragoş Vicol, îşi justifică inacţiunile cu pretextul fals precum că un alt radiodifuzor din Moldova ar avea contract cu postul tv respectiv, asta deşi anume "Media Content Distribution" SRL deţine contractul exclusiv în acest sens, document pe care l-a prezentat celor de la CA.

"Compania "Media Content Distribution" pe care o reprezint este fondatoarea postului de radio Maestro FM. Având ceva experienţă în domeniul media am decis anul acesta să ne extindem activitatea noastră prin includerea în lista distribuţia postului de televiziune care intenţionăm să-l fondăm", a declarat Lilian Buștiuc, administrator "Media Content Distribution" SRL.

Compania a semnat în data de 1 martie 2019 un contract cu "Teleradiocompania Peterburg", în baza căruia a obţinut licenţa EXCLUSIVĂ pentru difuzarea pe teritoriul Republicii Moldova a programelor postului de televiziune "Peterburg - Piatyi kanal", conform Codului serviciilor media audiovizuale din ţara noastră.

În data de 24 iulie 2019, "Media Content Distribution" SRL a înregistrat la Consiliul Audiovizualului cererea privind eliberarea licenţei locale de emisie TV pentru postul "Canal 5". Administratorul radiodifuzorului susţine că dosarul depus la CA include şi contractul exclusiv, semnat cu televiziunea de peste hotare. Iniţial, în data de 7 august, preşedintele Consiliului Audiovizualului, Dragoş Vicol, a expediat în adresa radiodifuzorului o scrisoare prin care îl informează că solicitarea sa va fi examinată într-o şedinţă publică ulterioară, însă acest lucru nu s-a întâmplat până acum. Abia peste mai mult de o lună, în data de 9 septembrie, radiodifuzorul a primit de la preşedintele Consiliului Audiovizualului încă o scrisoare prin care i-a fost comunicat la fel ca în prima scrisoare că solicitarea sa va fi examinată într-o şedinţă ulterioară. Prin aceeaşi scrisoare, Vicol comunică faptul că dreptul de a retransmite programele postului de televiziune Canal 5 figurează şi în baza contractuală a altui radiodifuzor "Media Pro Group" SRL, fondator al televiziunii "ITV".

"Contractul pe care noi îl avem este exlusiv pentru compania "Media Content Distribution" pe teritoriul Republicii Moldova. Acest fapt este indicat în articolul doi al acestui contract. La semnarea cestui contract, în luna martie, noi am fost asiguraţi că contractul precedent cu altă companie care atunci îl deţinea deja este reziliat", a spus Lilian Buștiuc, administrator "Media Content Distribution" SRL.

Dragoş Vicol a recunoscut pentru presă că nici măcar nu a încercat să obţină de la "Media Pro Group" SRL, fondator al televiziunii "ITV", informaţia dacă au sau nu contract cu televiziunea respectivă. Astfel, autoritatea în domeniul audiovizual operează în prezent doar cu suspiciuni şi susţine că încă nu a primit răspuns de la televiziunea de peste hotare. Detaliul care trădează nereguli în documentul semnat de Vicol în data de 9 septembrie este faptul că scrisoarea ar fi fost expediată televiziunii de peste hotare "Canal 5" de către Consiliul Audiovizualului în data de 27 august, zi în care instituţiile de stat din ţara noastră nu activează, fiind marcată Ziua Independenţei.

"S-a adeverit faptul că ei nu aveau adresarea Consiliului Audiovizualului la acel moment. Abia peste o oră şi jumătate, după ce am transmis eu traducerea scrisorii de la Consiliul Audiovizualului, au primit-o şi ei", a menționat Lilian Buștiuc, administrator "Media Content Distribution" SRL.

Reprezentanţii Companiei mai spun că "toate aceste detalii indică asupra faptului că, în realitate, în data de 9 septembrie, CA a expediat mai întâi scrisoarea către compania "Media Content Distribution" SRL, prin care a informat despre tergiversarea examinării cererii de eliberare a licenţei şi solicitarea încă în 27 august a informaţiilor de la televiziunea Canal 5 din Sankt-Petersbourg. ". 

Şi abia ulterior CA a expediat o scrisoare partenerilor noştri, iar în acest document a fost indicat o dată anterioară pentru a camufla faptul că CA tergiversează intenţionat şi ilegal examinarea cererii de eliberare a licenţei locale TV pentru Canal 5 ", mai reclamă companie "Media Content Distribution" SRL.

"Media Content Distribution" SRL precizează că termenul legal pentru examinarea cererii privind eliberarea licenţei locale TV pentru noua televiziune moldovenească "Canal 5" a expirat încă în data de 25 august, ceea ce înseamnă că Consiliul Audiovizualului încalcă legea deja de mai bine de două săptămâni prin ignorarea solicitării şi blocarea abuzivă a activităţii radiodifuzorului.

Aceste acuzaţii vin la o săptămână după ce membrul Consiliului Audiovizualului Dorina Curnic şi-a dat demisia în semn de protest faţă de managementul defectuos operat de către preşedintele Consiliului, Dragoş Vicol şi nerespectarea de către CA a termenului de examinarea a cererilor radiodifuzorilor.

"Maniera în care activează o parte dintre membrii Consiliului şi aici mă refer la schimbarea radicală a viziunilor şi deciziilor luate în ultima perioadă, inclusiv propunerea de demitere incorpore a consiliului de supraveghere, în lipsa unei baze legale încurajează suspiciunea opiniei publice cu privire la independenţa instituţiei nominalizate. Autoriztatea a degradat sub nivel a orice critică din cauza unui management defectuos. Începând cu nerespectarea termenelor şi procedurilor de examinare a sesizărilor, petiţiilor, cererilor de prelungire a licențelor de emisie şi finalizând cu publicare acestora", a declarat Dorina Curnic, membru al Consiliului Audiovizualului.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu