Vicepreşedintele PDM: Angajaţii administraţiei publice locale vor avea salarii mai mari cu până la 50 la sută

Angajaţii administraţiei publice locale vor avea salarii mai mari cu până la 50 la sută. Anunţul a fost făcut de vicepreşedintele PDM, Vladimir Cebotari, după şedinţa de lucru a Partidului Democrat din Moldova. 

"PDM desfăşoară regulat deplasări în teritoriu. E o tradiţie să avem întâlniri cu primarii, cu cetăţenii. Guvernul deja de câteva săptămâni face aceste vizite în raioane şi vizitează fiecare localitate. Este un prilej bun să înţelegem problemele cetăţenilor şi să găsim soluţii pentru a fi rezolvate. 

Astăzi, la ședința săptămânală, au fost prezentate soluțiile identificate pentru majorarea salariilor primarilor și a personalului tehnic, dar și a angajaților sferei sociale din localitățile rurale și orașe. S-a decis să facem încă un pas, să se ajungă la o majorare de până la 50 la sută a acestor categorii de angajaţi.  Partidul Democrat a decis să susțină politic în Parlament soluțiile prezentate de colegi, până la finalul acestei sesiuni, să urgentăm procedurile, astfel încât majorările respective să devină efective cât mai rapid. Această creştere salarială urmează să fie efectuată chiar din acest an, probabil din luna august. 

În acest an mijloacele vor fi alocate din bugetul de stat, pentru anul viitor aceste plăţi suplimentare vor fi generate din alte soluţii tehnice pe care deja la implementează inclusiv Agenţia Servicii Publice", a precizat Vladimir Cebotari.

Guvernul urmează să vină cu soluții și la alte probleme ridicate de administrația locală.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu