Flenchea: Declaraţiile lui Krasnoselski nu facilitează procesul de negocieri

Declaraţiile făcute recent de liderul de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, nu facilitează procesul de negocieri. Mai exact, este vorba despre afirmaţia, făcută recent, precum ca regiunea transnistreană niciodată nu va fi parte a Moldovei. Despre asta a declarat vicepremierul pentru Reintegrare, Alexandru Flenchea, la solicitarea jurnaliştilor. 

"- De ce se fac asemenea declaraţii, dacă există intenţia de a soluţiona probleme, în opinia Dumneavoastră?

- Probabil, trebuie să întrebaţi pe domnul Krasnoselski.

- Dar aceste declaraţii cumva impiedică procesul de negocieri? 

- Ele nu ajută, probabil, dar nu impiedică să vorbim, să continuăm discuţiile şi să închiem şi acorduri. "

Recent, liderul de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, a făcut declaraţii ofensatoare în adresa autorităţilor de la Chişinău şi a Republicii Moldova.

Într-un interviu pentru publicaţia rusă "Novaia Gazeta", acesta a declarat că regiunea transnistreană nu va fi niciodată parte a Moldovei şi şi-a exprimat regretul că agenţii economici din stânga Nistrului achită taxele în bugetul ţării noastre.

El a mai spus că autorităţile de la Chişinău ar fi încercat să stăpânească regiunea transnistreană prin mai multe măsuri. Ulterior, la solicitarea Publika TV, Biroul politici de reintegrare a comentat aceste declaraţii şi le-a calificat drept provocatoare.  

loading...

Lasă un comentariu