Vicepremierul de la Ankara a oferit un interviu pentru Publika TV: Moldova, o punte ce uneşte Europa cu Balcanii şi Caucazul, aceasta fiind o poziţie esenţială

Embed:

La 25 de ani de cooperare diplomatică, Turcia şi Moldova vor să-şi sporească relaţiile reciproc avantajoase. Aflat la Chişinău cu prilejul Comisiei interguvernamentale moldo-turce pentru colaborare economică, vicepremierul de la Ankara, Hakan Cavusoglu a oferit un interviu pentru Publika TV. Oficialul a menţionat că schimburile comerciale se dezvoltă dinamic, iar Moldova este unul dintre principalii parteneri ai ţări sale.

Lucia Cujbă: "Domnule Cavusoglu, anul acesta, Turcia şi Republica Moldova au împlinit 25 de ani de relații diplomatice. Cum apreciați acest sfert de secol?"

Hakan Cavusoglu: "Moldova pentru Turcia este o ţară prietenă, o ţară foarte apropiată. Volumul comerțului dintre cele două ţări a fost în 2002 de 40 milioane de dolari, iar în prezent este de 490 de milioane de dolari, ceea ce denotă o dezvoltare a relaţiilor noastre. În aceşti 25 de ani, Turcia a susţinut proiecte de dezvoltare în valoare de 60 de milioane de dolari. Totuşi, volumul comerțului nostru nu este la nivelul dorit, însă noi avem scopul de a-l ridica la 1 miliard de dolari. Cred că avem potenţialul necesar pentru aceasta. De asemenea, în 10 luni de când a intrat în vigoare Acordul de Liber Schimb dintre Moldova şi Turcia am înţeles că acest scop este realizabil. Vreau să dau şi nişte cifre. În aceste 10 luni, exportul producţiei din Turcia în Moldova a crescut cu 20 la sută, iar importul din Moldova în Turcia a crescut cu 82 la sută. Vreau să spun că relaţiile noastre sunt la un nivel foarte bun, atât relaţiile economice, cât şi cele politice şi diplomatice. "

Lucia Cujbă: "Turcia se numără printre primii cinci investitori în Republica Moldova. În special, businessul turcesc este foarte dinamic în Găgăuzia. Ce proiecte de investiții aveți planificate pentru următoarea perioadă?"

Hakan Cavusoglu: "Companiile turceşti au deschis în Moldova aproximativ 10 mii de locuri de muncă. Recent, am oferit un oficiu pentru deschiderea unei reprezentanţe comerciale a Moldovei în Istanbul. De asemenea, companiile de construcţie turceşti au realizat în Moldova proiecte în sumă de 290 de milioane de dolari. E vorba de 28 de proiecte. Turcia va continua să investească în infrastructură. Revenind la precizarea dumneavostră despre Găgăuzia... Găgăuzii, fiind fraţii noştri şi cetăţenii voştri, sunt un numitor comun al nostru. Cred că acest numitor comun creează noi posibilităţi de dezvoltare. În Găgăuzia, au fost deschise zone economice libere, unde noi vom continua să facem investiţii. Investiţiile turceşti nu se limitează doar la cele industriale sau comerciale. Primăriile, organizaţiile neguvernamentale şi agenţia TIKA fac investiţii în Moldova. Noi suntem gata să realizăm proiectele propuse de Moldova, prin intermediul agenţiei TIKA, în orice loc al ţării dumneavoastră. Noi acum lucrăm la extinderea Acordului de Liber Schimb. Deja au fost puse în discuţie taxele care se impun la produsele agricole şi credem că, în viitor, ar putea fi eliminate. Vrem să avem o relaţie reciproc avantajoasă".

Lucia Cujbă: "Găgăuzia reprezintă un factor important pentru dezvoltarea relațiilor dintre Republica Moldova şi Turcia. Paradoxal, în Autonomie, chiar dacă se vorbește turcă, oamenii se simt mai apropiați față de Rusia. Cum explicaţi acest atașament faţă de Moscova? Prin ce mecanisme ar putea Chișinăul, pe de-o parte, şi Ankara, pe de alta, să-i încurajeze pe oamenii de acolo să nu renunțe la identitatea lor, la moștenirea culturală?"

Hakan Cavusoglu: "Pentru a răspunde la această întrebare, trebuie să şi analizăm trecutul. Trebuie să ne întrebăm dacă şi Turcia, şi Moldova şi-au îndeplinit responsabilităţile faţă de găgăuzi. Trebuie să recunoaştem că, după o perioadă de comunism, a mai venit o perioadă de comunism. A durat vreo 10 ani şi a avut impact asupra acestei situaţii. Este importantă şi stabilitatea politică. De fapt, stabilitatea este importantă pentru orice ţară, pentru liniştea societăţii şi pentru dezvoltarea economică a oricărei ţări. Dacă aţi observat, după ce a apărut această stabilitate, şi Găgăuzia a început să-şi schimbe viziunea faţă de Chişinău. Turcia sigur că-şi doreşte ca găgăuzii să-şi închine existenţa prin păstrarea identităţii şi culturii. Prin intermediul agenţiei TIKA, al Uniunii Primăriilor Turciei şi al organizaţiilor non-guvernamentale, realizăm foarte multe proiecte investiţionale. Aici aş enumera unele dintre ele, printre care şi azilul de bătrâni "Recep Tayip Erdogan", grădiniţa de copii "Recep Tayip Erdogan". O altă grădiniţă a fost mobilată de partea turcă, a fot curăţată albia râului Stratan în Ceadîr-Lunga. În perioada următoare, planificăm să facem investiţii în domeniul educaţiei. În acest context, primăria din Ankara construieşte un centru de tineret în Comrat. Noi vom depune tot efortul pentru a dezvolta cooperarea noastră cu Găgăuzia. Desigur că limba turcă în educaţie este foarte importantă în Găgăuzia. Dar sunt determinante politicile pe care le vor duce Moldova şi Turcia în acest sens. Referitor la ataşamentul găgăuzilor faţă de Rusia, nu ştiu dacă ei au o explicaţie în acest sens, dar vrem ca ei să fie cetăţeni buni ai Republicii Moldova, să-şi simtă apartenența la Republica Moldova şi să fie cetăţeni fideli ai acestei ţări."

Lucia Cujbă: "Voiam să vă întreb - Se tot planifică de o perioadă bună de timp vizita președintelui Turciei în Republica Moldova. La ce etapă sunt discuțiile în acest sens?"

Hakan Cavusoglu: "În luna mai, domnul prim-ministru Binali Yildirim a făcut o vizită în Republica Moldova. De asemenea, se preconizează şi o vizită a preşedintelui Turciei în Moldova, dacă nu vor interveni situaţii imprevizibile. Vizita se planifică în primăvara anului 2018."

Lucia Cujbă: "Cum apreciați contextul geopolitic în care se află Republica Moldova și ce soluții vede Turcia pentru conflictul transnistrean?"

Hakan Cavusoglu: "Noi credem că poziţia strategică a Moldovei este una foarte importantă şi foarte valoroasă. Moldova este o punte ce uneşte Europa cu Balcanii şi Caucazul, aceasta fiind o poziţie esenţială. În ceea ce priveşte conflictul transnistrean, noi susţinem întotdeauna soluţionarea unor astfel de conflicte prin metode şi căi paşnice. Noi susţinem formatul actual de reglementare, care implică şi misiunea OSCE."

Lucia Cujbă: "Mulţumesc foarte mult că aţi acceptat să ne oferiţi un interviu pentru Publika TV.

Hakan Cavusoglu: "Şi eu vă mulţumesc. Cu această ocazie, vreau să transmit poporului moldovenesc cele mai bune sentimente de prietenie".

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu