Vicente del Bosque: Usain Bolt ar trebui să joace pe postul de fundaş

Fostul sprinter jamaican Usain Bolt, cel mai rapid om al plantei, care încearcă să-şi facă o carieră în fotbal după retragerea din atletism, ar da un randament mai bun ca fundaş, consideră reputatul antrenor Vicente del Bosque, campion mondial şi european cu reprezentativa Spaniei, scrie agerpres.ro.

"Fără niciun dubiu, ca fundaş, cu spatele la public şi aproape de tuşă, este locul în care ar fi cel mai eficient", a asigurat vineri Del Bosque, într-un interviu acordat canalului olimpic, informează AFP.

"În cadrul unei echipe care evoluează pe contraatac şi joacă rapid pe spaţiile goale, el ar putea cu siguranţă să se integreze. Ar fi posibil", crede tehnicianul spaniol, care are în palmares şi un trofeu al Ligii Campionilor, cucerit cu Real Madrid.

Del Bosque a reamintit, însă, că a alerga rapid nu este totuşi suficient. "Nu este vorba pur şi simplu doar de a parcurge 100, 60 sau 70 de metri de teren. Este vorba de a face asta de multe ori, iar acest lucru necesită o rezistenţă pe care nu ştiu dacă el o posedă", a adăugat fostul selecţioner al La Roja.

Usain Bolt, astăzi în vârstă de 32 ani, octuplu campion olimpic şi deţinătorul recordurilor mondiale la 100 m şi 200 m, visează să devină fotbalist profesionist. Clubul australian Central Coast Mariners din Sydney i-a propus să se antreneze alături de jucătorii săi, pentru a vedea dacă este capabil să semneze un contract profesionist.

Jamaicanul a evoluat timp de 20 de minute, pe 31 august, în partida disputată de echipa sa împotriva unei formaţii de amatori, însă s-a putut vedea că îi lipseşte ritmul. El a evoluat pe postul său preferat, cel de atacant în banda stângă, însă nu a reuşit să marcheze.

"Fulgerul", cum este supranumit Bolt, s-a retras din competiţiile atletice anul trecut, iar de atunci şi-a încercat şansa în fotbal, în Germania, în Africa de Sud şi Norvegia, însă fără succes.
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu