Viaţa lui nu va mai fi ca înainte. Familia tânărului din Orhei, care a fost bătut cu bestialitate acum două luni, cere cu disperare ajutorul oamenilor

Embed:

Familia tânărului bătut cu bestialitate acum două luni, în satul Mana din raionul Orhei, cere cu disperare ajutorul oamenilor. Bărbatul a rămas în viaţă ca prin minune, după ce a stat în comă aproape 10 zile.

În urma traumelor primite, el a rămas fără o bucată de os de la craniu şi i-a fost afectată vederea. Acum, acesta are nevoie de o altă intervenţie chirugicală costisitoare, bani de care familia nu dispune.

Nicoleta Uncu, soţia bărbatul bătut de câţiva prieteni de pahar în data de 10 decembrie, anul trecut, spune că viaţa lor s-a schimbat radical şi că nimic nu va mai fi ca înainte. Chiar dacă a rămas viu, soţul ei practic nu va mai fi apt de muncă, spune ea. Deşi, el e singurul care aducea până acum bani în familie, muncind la un ocol silvic.

"S-a schimbat foarte mult, înainte era totul altfel. Acum se teme foarte tare de a doua intervenţie. Altfel se comportă, sunt multe schimbări. Trebuie să mai dăm bani la spital, unde l-au operat, am mai împrumutat de la prieteni. Acum ne întreţinem doar din compensaţia pentru copil de 640 de lei", a povestit soţia bărbatului bătut, Nicoleta Uncu.

Între timp, Gheorghe Uncu, bărbatul bătut se simte rău, chiar dacă a fost externat din spital. Periodic, merge la Chişinău pentru investigaţii, astfel, nici în momentul realizării reportajului nu l-am găsit acasă. La telefon, ne-a spus că în luna iunie, el urmează să fie supus unei intervenţii chirurgicale mai complexe. Familia însă nu dispune de suma necesară de bani.

Gheorghe recunoaşte că viaţa lui nu va mai fi niciodată ca înainte.

"Acolo unde sunt cusut, mi s-a scos o bucată de os, peste câteva luni trebuie să mă duc să îmi pună plastic acolo. Acolo acum nu-i nimic, e gol, ca la copii mici. Acum umblu pe la spitale, urmează fă primesc grad de invaliditate. Nu ştiu dacă voi mai putea să muncesc vreodată, voi vedea după operaţie", a spus victima, Gheorghe Uncu.

Singurul învinuit în acest caz este un bărbat din satul Mana, Orhei. El a primit anterior 30 de zile de arest şi se află în Penitenciarul de la Rezina. În data de 13 februarie, urmează să aibă loc prima şedinţă de judecată. Procurorii deocamdată nu ne-au putut spune ce vor cere pentru învinuit. 

"În cadrul urmării penale, învinuitul şi-a recunoscut vina parţial. Deja în instanţa de judecată, urmează ca în prima şedinţă preliminară el să ne comunice dacă recunoaşte vina integral. În cazul în care va fi recunoscut vinovat, riscă pedeapsă de la 5 la 10 ani", a comunicat procurorul de caz Procuratura Orhei, Svetlana Dodon.

Amintim că în data de 10 decembrie, un tânăr de 27 de a fost bătut crunt. Totul s-a întâmplat în satul Mana din Orhei, după ce victima, alături de mai mulţi amici, au chefuit acasă la unul dintre ei. La un moment dat, între aceştia s-ar fi iscat un conflict în urma căruia, bărbatul de 27 de ani a fost lovit în cap cu un obiect dur.

CITEŞTE ŞI: Un tânăr din raionul Orhei se zbate între viață și moarte, după ce ar fi fost BĂTUT cu BESTIALITATE

loading...

Lasă un comentariu